Robert Nicolae Trancă, un tânăr de 18 ani, din Drobeta Turnu Severin, suferind de o boală gravă, îşi strigă disperarea înainte de sărbători.
Descoperit cu cancer osos în urmă cu aproape un an, Robert a fost internat la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Louis Ţurcanu”, din Timişoara.
Părinţii tânărului au sperat într-un miracol, Robert trecut imediat pe tratament. Ba chiar câţiva oameni de bine s-au şi mobilizat, prin intermediul Asociaţiei Speranţa pentru România, şi au donat o sumă importantă de bani pentru ca Robert să poată beneficia de tratamentul respectiv.
Însă, verdictul medicilor a fost necruţător pentru tânăr şi familia lui. Tratamentul nu a dat randamentul aşteptat, astfel că Robert a fost lăsat acasă şi trecut pe morfină.
Chiar şi aşa, părinţii lui Robert nu şi-au pierdut încrederea şi speră la un miracol de sărbători.
Iar mesajul transmis este unul sfâşietor: „Vă rugăm, ajutaţi-ne şi pe noi. Este strigător la cer că nimeni nu ne ajută. Băiatul nostru a fost diagnosticat cu cancer osos şi ni se rupe inima când îl vedem că nu avem putere să îl ajutăm. Ne gândim că sunt oameni care pot ajuta acum, de sărbători. Suntem disperați, părinți fără putere şi nimănui nu îi pasă de noi. Păcat că vin sărbătorile de iarnă si el nu se poate bucura de Crăciun că este mobilizat la pat, cu pampers şi sondă urinară, băiat la 18 ani. Este cutremurător să îl vezi că nu mai poate şi are dureri mari cu tratament specific bolii de cancer osos. Suntem disperaţi când vedem că nu avem posibilitatea şi puterea să ne ajutăm băiatul. Vă rugăm, ajutaţi-ne, faceţi o minune pentru Robert acum, de sărbători, să se bucure şi el de magia sărbătorilor prin dumneavoastră„.
Eventualele donaţii pot fi făcute în contul deschis de mama lui Robert pe numele acestuia la BRD, respectiv RO42BRDE260SV60085412600.
Sursa: observator