Acasă Stiri Un tânăr de 18 ani, din Vaslui, a ucis cu coasa un...

Un tânăr de 18 ani, din Vaslui, a ucis cu coasa un băiat de 19 ani pentru dragostea unei fete

704
0

Un tânăr care abia împlinise 18 ani, de doar câteva zile, a ucis un alt tânăr de 19 ani pentru că iubeau aceeaşi fată. Evenimentul a avut loc în Rediu, judeţul Vaslui.

RECLAMĂ

Victima a fost lovită de două ori în spate şi o dată în piept de tânărul de 18 ani, poreclit de localnici „Satana”, spun martorii, citaţi de vremeanouă.ro

Cei doi ar fi început să se certe pe dragostea unei tinere, pe care amândoi o plăceau. Spiritele s-au încins, iar la un moment dat, tânărul de 18 ani a pus mâna pe o coasă şi l-a lovit pe rivalul său în spate şi în piept.

Auzind scandalul, mai multe persoane au intervenit, printre care şi rudele victimei, aceştia transportându-l pe tânăr la spital, însă medicii nu au mai avut ce să-i facă şi au fost nevoiţi să pronunţe decesul.

Noi am fost sesizați de către un medic din cadrul Spitalului Județean Vaslui cu privire la faptul că a fost adus un bărbat în vârstă de 19 ani, care prezenta o plagă la nivelul toracelui. Ulterior, pacientul a decedat. Intrucât există suspiciunea săvârșirii infracțiunii de omor, ancheta este efectuată de către procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui”, precizează IPJ Vaslui.

Sursa: observatornews.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentBăiețel de nouă ani, mort după ce a fost lovit în plin de o mașină. Copilul se plimba cu bicicleta în momentul tragediei 
Articolul următorA murit Rareş, elevul olimpic din Vaslui în ajutorul căruia au sărit până şi românii din străinătate