Acasă Stiri Un șofer prins cu 102 de km/h în Craiova a aruncat cu...

Un șofer prins cu 102 de km/h în Craiova a aruncat cu kitul pentru Drugtest în faţa unui poliţist, apoi l-a mușcat pe altul de mână. Poliția face verificări

103
0

Polițiștii au oprit în trafic un tânăr de 24 de ani care circula cu 102 km/h pe o stradă din Craiova. Atunci când agenții au încercat să folosească aparatele de testare, bărbatul a aruncat kitul Drugtest în fața unuia dintre ei, apoi a încercat să fugă. În momentul în care a fost imobilizat, șoferul a muşcat de mâna dreaptă un alt poliţist, potrivit IPJ Dolj.

RECLAMĂ

Șoferul a fost sancţionat de poliţişti și i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 90 de zile. El a refuzat să ia la cunoştinţă despre conţinutului procesului-verbal întocmit de poliţişti şi a devenit recalcitrant.

”Poliţiştii au procedat la testatarea cu aparatele alcooltest şi Drugtest, moment în care, tânărul ar fi aruncat către unul din poliţişti cu kitul pentru testare Drugtest, provocandu-i leziuni în zona feţei. Ulterior, tânărul a încercat să fugă, fiind prins şi imobilizat de poliţişti. În timpul imobilizării, tânărul ar fi muşcat, de mâna dreaptă, un alt poliţişt”, au precizat reprezentanţii IPJ Dolj, citați de News.ro.

Tânărul a fost dus la sediul poliţiei, unde a fost testat pentru consum de alcool şi droguri, iar rezultatele au fost negative.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ultraj. De asemenea, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj a dispus să facă verificări cu privire la modul de intervenţie al poliţiştilor.

Sursa: Un șofer prins cu 102 de km/h în Craiova a aruncat cu kitul pentru Drugtest în faţa unui poliţist, apoi l-a mușcat pe altul de mână. Poliția face verificări – HotNews.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentFostul preşedinte Hollande sare în apărarea rivalului Emmanuel Macron: ‘Trebuie să îşi încheie mandatul’ pentru a evita ‘o criză instituţională majoră’
Articolul următorScenarii pentru alegerile prezidențiale din primăvară. Ce s-ar putea întâmpla dacă nu ar candida Călin Georgescu și care e candidatul ce atrage cel mai puțin emoțional