Povestea unui tânăr român care a ajuns pe străzi după ce și-a rupt piciorul și n-a mai putut lucra a fost dezvăluită de presa britanică. Mihai C. a dezvăluit că a ajuns să doarmă în trenuri, pentru că nu a putut beneficia de asigurări sociale, deși a avut 3 joburi.
Mihai C. a venit în Marea Britanie în 2015, în zona Birmingham, ca să muncească. Potrivit Birmingham Live, a avut 3 joburi în această perioadă, inclusiv unul la Amazon. Acum câteva luni însă, a urmat dezastrul.
Românul și-a rupt piciorul și, pentru că nu putea să își ia concediu medical, nu s-a mai putut duce la serviciu. Mihai susține că, atât cât a lucrat, a plătit toate taxele, așa că spera să aibă parte de asigurări sociale pe perioada refacerii. Situația a fost cu totul alta.
”Am avut un accident pe 30 martie, mi-am rupt piciorul. Și, după asta, a urmat iadul. Am pierdut locul de muncă. Am pierdut locul în care locuiam, pentru că nu-mi mai permiteam să plătesc chiria”, povestește Mihai.
Românul a ajuns pe drumuri, fără job și fără adăpost. O perioadă, a dormit în trenurile care traversau regiunea Birmingham.
”Am fost nevoit să dorm în trenuri, în gară. Luam trenul dintr-o gară într-alta, dormeam cam 15 minute, apoi mă trezeam, coboram în stație și luam alt tren și mă culcam din nou, pentru 15 – 20 de minute”, spune Mihai.
Din cauza accidentului, tânărul abia a putut merge, timp de 2 luni, spune The Mirror.
”Am venit aici cu un vis. Am venit aici pentru că iubesc această țară și, după 3 ani de muncă non-stop, am cerut ajutor și asta mi s-a întâmplat! ”, mai spune românul.
Potrivit ziarului Birmingham Live, care citează un oficial britanic din cadrul Ministerului pentru Muncă și Pensii, pentru a primi asistență socială, românul trebuia să aibă joburi permanente în Marea Britanie în ultimii 4 ani, așa că nu a fost eligibil, el lucrând doar 3 ani în această țară.
”Dreptul său de rezidență în Marea Britanie e bazat pe statutul său de persoană în căutare de loc de muncă și nu este eligibil pentru alte ajutoare sociale. Totuși, noi l-am direcționat către organizațiile locale de ajutor. Aceste reguli sunt aplicate dinainte de Referendumul pentru Brexit și de atunci nu s-a făcut nicio modificare la modul de accesare al asigurărilor sociale”, a explicat oficialul britanic.
Acum, românul locuiește la un prieten, care i-a oferit o canapea pe care să doarmă, spune The Sun. Tânărul se teme însă că, dacă nu își va găsi curând de lucru, va fi nevoit să se întoarcă în România.
Sursa: observator