„Pentru voi, toți cei care sunteți în alte partide sau în afara PSD și vorbiți, pe tonuri destul de agresive, despre PSD și de participarea sa la viitoarea guvernare: Voi veți fi parte sau nu a guvernării?”, se întreabă retoric fostul ministru al Finanțelor, Adrian Câciu.
„Acesta este primul răspuns pe care trebuie să îl dați! O veți face necondiționat sau doar în funcție de acceptarea unor principii de guvernare, elemente de program, de reformă, de bunăstare a românilor, de dezvoltare a României?”, adaugă Câciu.
Fostul ministru face apel la negocierile pentru formarea cabinetului Ciolacu 2, după alegerile generale din 1 decembrie, atunci când USR, condus de Elena Lasconi, nu a vrut să participe la guvernare.
„Amintesc tuturor celor care acum vorbesc de PSD că, în decembrie, aveam fix aceleași patru partide la negocieri: USR, PSD, PNL, UDMR. USR nu și-a asumat atunci guvernarea. Sunteți convinși, voi, cei din USR, că acum veți fi parte a guvernării? Dacă da, în ce condiții?”.
Adrian Câciu: Toți spuneți că nu veți face reforma fiscală
„Eu vă spun câteva lucruri: Lăsați PSD în pace. PSD este parte a soluției. Problema o veți reprezenta voi.
Nu sunteți în cea mai bună formă la masa negocierii.
Voi l-ați exclus pe Nicușor Dan din partid, nu noi! Voi veți condiționa guvernarea de anumite portofolii, oricât vă ascundeți în spatele agendei „reformiste”.
Vă dau două pe care vi le doriți cu sârg, deși ar fi trei: Fondurile Europene și Mediul (al treilea portofoliu ar fi Sănătatea).
Nici PNL nu e în cea mai bună formă, oricât ar încerca să mascheze, printr-un marketing al eșecului, forma precară în care se află la masa negocierii.
Motivul e simplu: lângă Nicușor Dan stau mulți PNL-iști dați afară sau care au plecat din cauza conducerilor PNL din ultimii 3 ani! Orban, Glăvan, Cîțu, Vîlceanu etc.
Toți știți planul fiscal structural asumat de Boloș în decembrie 2024, care prevede venituri suplimentare la buget de 21 miliarde lei din reforma fiscală! Atenție, nu din reforma pe cheltuieli!
Toți spuneți că nu veți face reforma fiscală!
Ok, ați rezolvat dialogul cu Comisia Europeană în acest sens? (V-am spus, într-o postare anterioară, ce aveți de făcut).
Cât la sută din măsurile de sprijin pentru economie și oameni sunteți dispuși să păstrați?
E o întrebare la care va trebui să răspundeți în negocieri!
Până la PSD, care, repet, va fi parte a soluției (guvernare sau opoziție constructivă), răspundeți-vă la întrebarea: cât de compatibili sunteți cu privire la viziunea asupra guvernării acestei țări!
Am mai spus, campania electorală s-a încheiat!
Ar trebui să se încheie și circul politic!
Asta, bineînțeles, dacă aveți și altceva de oferit, în afară de circ și arătat cu degetul!”, conchide Adrian Câciu.