Un cunoscut interpret de muzică de petrecere a fost reţinut pentru 24 de ore. Ulterior, artistul a fost plasat sub control judiciar, într-un dosar de înşelăciune. Iată despre cine este vorba și care este motivul pentru care este cercetat de oamenii legii!Nikolas Prym, cunoscutul interpret de muzică de petrecere, a fost reţinut, în urmă cu puțin timp, pentru 24 de ore. Apoi, cântărețul a fost plasat sub control judiciar, într-un dosar de înşelăciune.
Nikolas Prym, plasat sub control judiciar
Mai exact, se pare că artistul ar fi luat 2.000 de euro de la o persoană pentru a-i cânta la petrecerea de nuntă, însă nu s-a prezentat la eveniment.
„Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu au documentat activitatea infracţională a unui bărbat, de 30 de ani, din oraşul Bragadiru, judeţul Ilfov, bănuit de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune”, a transmis, luni, IGPR, într-un comunicat de presă.
A luat 2.000 de euro pentru a cânta la o nuntă, dar nu s-a prezentat la eveniment
Potrivit autorităților, la data de 8 decembrie 2021, în urmă încheierii unui contract pentru prestarea unor servicii muzicale, artistul Nikolas Prym ar fi indus în eroare un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din municipiul Giurgiu, cu privire la faptul că se va prezenta la nunta acestuia, din data de 28 mai 2022, în intervalul orar 23.00 – 01.00.
Se pare, însă, că acesta nu s-ar fi prezentat şi nu ar fi prestat serviciile muzicale, însuşindu-şi, în mod nejustificat, 2.000 de euro, primiţi în urma semnării contractului. Bărbatul acuzat de înşelăciune este interpretul de muzică de petrecere Nikolas Prym, au precizat mai multe surse judiciare.
Mai mult decât atât, cântărețul a fost găsit, la data de 10 decembrie 2023, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă. În cele din urmă, el a fost condus la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu, acolo unde a fost iniţial reţinut pentru 24 de ore, ulterior fiind plasat sub control judiciar, pentru 60 de zile.
SURSA:https://spynews.ro/monden/showbiz-intern/un-cunoscut-interpret-de-muzica-de-petrecere-retinut-pentru-24-de-ore-artistul-a-fost-plasat-sub-control-judiciar-intrun-dosar-de-inselaciune-foto-323262.html