Acasă Stiri Un craiovean, despre psihologia mitei la Spitalul de Urgenţă Craiova

Un craiovean, despre psihologia mitei la Spitalul de Urgenţă Craiova

401
0

Cum funcţionează cutuma şpăgii la SJU Craiova şi, probabil, în destule alte spitale din România? Cu precauţie şi apel la o fină psihologie, povestesc doi craioveni care s-au săturat de tăcerea celorlalţi. Nu se cere, cel puţin nu direct. În schimb, se primeşte. Iar omul dă, pentru că simte aerul plin de aşteptarea mitei. Aluziile sunt uşoare ca o pană, plutesc peste tot în saloane.

RECLAMĂ


„Domnule manager general al Spitalului Judeţean, la ultima mea vizită în Spitalul nr. 1 Craiova mi s-a cerut mită de patru ori“. Astfel îşi începe scrisoarea către managementul SJU Craiova Dan Alboteanu, un inginer de 38 de anim a cărui soţie a născut la această unitate în urmă cu două luni. Nimeni nu a pronunţat niciun cuvânt legat de bani, clarifică acesta. Şpaga nu se cere în mod explicit. Nimeni nu îşi asumă un astfel de risc. Oportunitatea acordării ei se insinuează discret, cu formule aluzive, atunci când pacientul nu a dat-o încă din proprie iniţiativă, pentru că „aşa se face“.

„Soţul nu a venit să… ne cunoaştem?

Secţia de naşteri a Spitalului Judeţean. Dan Alboteanu, proaspăt devenit tătic, merge în vizită la soţia sa, după ce a născut. Se surprinde lăsat singur cu medicul sau cu o anumită asistentă de două ori, având sentimentul că momentul a fost gândit atent. „Senzaţia mea e că lucrurile erau foarte bine aşezate ca să poţi să faci o manevră de plasare. Ştiţi ce se întâmplă? Ei sunt foarte buni psihologi“.


Anca Alboteanu, soţia lui, spune că apropourile erau gândite la rang de artă. „Uitaţi-l pe domnul doctor, să îi mulţumiţi“, spune asistenta şi îi lasă singuri. Infirmiera întreabă, când soţul se pregătea deja să iasă pe uşa spitalului, „Dar soţul ce face, nu a venit să ne cunoaştem?“


La o altă vizită, un gardian îi spune bărbatului să „dea ceva de o cafea“, deşi este în orele de program. E un pic surprins. De regulă, ceva de o cafea se mai dă ca să te strecori în afara orarului. 
Cei doi craioveni, însă, nu au dat niciun leu, dar s-au întâlnit cu mulţi care au dat şi au hotărât să vorbească pentru că nu mai suportă metehnele de care sistemul pare măcinat fără şanse de vindecare.

Cu dureri, o femeie se chinuie să desfacă un pachet de plicuri

Dan Alboteanu a petrecut câţiva ani în Spania şi vorbeşte despre diferenţe ca de la cer la pământ. Are prieteni în Zaragoza care sunt, şi ei, părinţii unei fetiţe. Într-o zi, s-au trezit cu copila învineţită toată pe o parte a corpului. În decurs de trei ore, micuţa ajunsese la spital şi fusese supusă tuturor investigaţiilor necesare. Fetiţa avusese un cheag de sânge la creier, a fost în pericol să îşi piardă viaţa. A fost salvată. Părinţii se gândeau în acea perioadă să se întoarcă în România. După acest episod, s-au răzgândit. Se gândesc cu teamă că, dacă s-ar fi aflat în ţară, copila lor ar fi avut altă soartă. Nu sunt dispuşi să rişte.


Dan crede că tot sistemul contribuie la derapajele profesionale din România. „La naşteri, de exemplu, o izolează pe femeie când are mai mare nevoie de suport, profită de starea ei, o presează şi îi iau banii“, spune acesta. Un astfel de moment l-a şi determinat să depună reclamaţie. „Era o doamnă acolo care se chinuia de două zile să nască. Avea dureri foarte mari. La un moment dat, m-a rugat să o ajut cu ceva. Mi-a arătat geanta şi m-a rugat să îi dau de acolo nişte plicuri. Erau zece plicuri sigilate. În timp ce urla de durere, se chinuia să desfacă acele plicuri. M-a rugat pe mine până la urmă să i le desfac. Am văzut în geantă cafele, ciocolate. Când am văzut-o căutând plicurile în agonie, s-a umplut paharul. Am înţeles că apoi au băgat-o în cezariană“, precizează bărbatul. A doua zi de dimineaţă, acesta a depus o sesizare care a ajuns şi pe adresa redacţiei Gazeta de Sud.

Rate pentru şpagă


În săptămâna în care Anca Alboteanu a stat în spital, i-au ajuns la urechi diverse sume de bani acordate asistentelor şi medicilor. Spune că o fată a scos din buzunar 1.000 de lei, iar suma nu ar fi fost tocmai suficientă pentru a beneficia de un tratament bun. Povesteşte despre o femeie din Buzduchin, care a făcut rate ca să aibă suficienţi bani pentru şpăgi. „E drept, întâi naşti, apoi dai, dar fenomenul este profund generalizat“.


Dan a solicitat spitalului să facă o campanie amplă de informare, să împânzească spitalul cu afişe şi să descurajeze şpaga. Crede că foarte mulţi oameni din mediul rural dau bani pentru că trăiesc cu convingerea că aşa trebuie. Problema e că nimeni nu se oboseşte să îi dezveţe de această convingere. Cine să o facă? Cei care primesc plicurile?

Controlul, la privat

După depunerea reclamaţiei, cuplul a remarcat o schimbare de atitudine a personalului. Proaspăt devenită mamă, Anca a fost, însă, derutată de lipsa de comunicare cu pacienţii: „Am simţit că nu au comunicat suficient cu mine legat de starea fetiţei. A avut nota 6 la naştere, avea cordonul ombilical înnodat. Medicul care a urmărit sarcina nici nu observase acest lucru la ecograf. Nu mi-au spus cum se procedează, ce se întâmplă cu ea. Ştiam că e foarte importantă legătura cu copilul în primele ore de viaţă şi eu am văzut-o abia după cinci ore, deşi aveam o stare bună. Am născut natural şi o puteam vedea mult mai repede. Imediat după ce ai născut, personalul ar trebui să vină să îţi ofere detalii, informaţii. Nu există legătură cu pacientul“.


Anca Alboteanu mai spune că nu se poate plânge de comportamentul medicului în spital, însă a rămas cu un gust amar când a fost direcţionată către cabinetul privat: „Medicul mi-a dat numărul de telefon, a spus că ţinem legătura, iar când am sunat pentru scoaterea firelor mă aşteptam să îmi spună să vin la spital. În schimb, m-a chemat la privat. Am mers de trei ori, am stat câte zece minute şi am dat 600 de lei“.

Soţul crede că sistemul încurajează un conflict de interese grav. Medicii sunt plătiţi de spital, dar direcţionează pacienţii către sistemul privat, de unde iau alţi bani: „Nu este normal ca un medic care este angajat la un spital de stat să aibă dreptul să profeseze şi în privat. E un conflict de interese. Medicii îşi trimit pacienţii din spital în cabinetul privat. Nu este în regulă!“.

Răspuns de la conducere, după 45 de zile

Dan Alboteanu a primit răspuns la sesizarea sa după 45 de zile. Consiliul de Etică al spitalului transmite că a decis să îi recomande managerului, ca urmare a sesizării, să iniţieze o campanie de informare cu privire la cele sesizate. Sesizarea nu cuprinde niciun nume, astfel că nu pot fi întreprinse demersuri împotriva cuiva anume.

„Am să vă reproşez faptul că răspunsul dumneavoastră vine târziu, iar asta îmi arată lipsă de respect faţă de mine. Totuşi, să am puţine speranţe în dumneavoastră că veţi face ceva astfel încât secţia de naşteri să nu mai fie CEL MAI CORUPT LOC DIN CRAIOVA. Sunt foarte curios cum va fi acea campanie a dumneavoastră şi dacă sunteţi cu adevărat bine intenţionaţi şi lucraţi în spiritul binelui umanităţii sau faceţi asta doar de faţadă“, îi transmite craioveanul conducerii. El adaugă că, din cele auzite în spital, şpaga pentru doctor este de 500 – 2.000 de lei. Pentru asistente şi infirmiere, alţi bani.

Calculând, sumele date şpagă sunt absolut uriaşe. Un doctor poate lua 30.000 – 70.000 de lei, spune inginerul, iar banii sunt luaţi în special de la oamenii săraci şi neinformaţi. „Suntem responsabili şi pentru cei săraci. Este de datoria noastră să-i ajutăm şi să-i protejăm“, transmite tânărul craiovean conducerii spitalului.


„Doctorii deturnează pacientele către cabinetele proprii profitând de neliniştea şi vulnerabilitatea lor după naştere. Asta nu e deloc în regulă! De exemplu, pentru scoaterea ațelor şi curăţarea de după naştere, doctorul cu care ai născut te cheamă la cabinetul personal şi îţi ia 600 de lei pentru patru miniconsultaţii de zece minute“, mai reclamă Dan Alboteanu. „Unii doctori acţionează împotriva binelui comun. Puneţi în loc oameni tineri. Mulţi pleacă din ţară tocmai din aceste motive. Am prieteni care mi-au zis că nu se întorc aici din cauza spitalelor“, mai spune Dan Alboteanu.

Managerul spitalului: „Înţelegem frustrarea, descurajăm mita“

Contactat, directorul SJU Craiova, Eugen Georgescu, a precizat că spitalul descurajează şpaga şi că, la salariile din prezent, nici nu ar trebui să se mai discute despre acest fenomen. În acest caz particular, nu a putut trimite pe nimeni în comisia de disciplină, pentru că plângerea nu a conţinut niciun nume. „Înţeleg frustrarea domnului. Noi nu încurajăm şi nu acceptăm mita, de aceea l-am şi întrebat pe reclamant dacă actul medical a fost condiţionat şi de cine. Avem un consilier pe probleme de etică, le va face medicilor şi personalului o nouă instruire, vom pune şi mai multe afişe de informare“, a spus Eugen Georgescu, directorul SJU Craiova.

Sursa: gds

RECLAMĂ
Articolul precedentIsi cauta cu disperare tatal care a disparut la Timisoara. Politia, in alerta
Articolul următorMamă şi fiu, morţi în accidentul de la Săbăoani. Mergeau să pregătească înmormântarea bunicului