Caz increbil în orașul Puebla din Mexic, acolo unde un bebeluș născut prematur, la doar 23 de săptămâni, a supraviețuit 6 ore în frigiderul de la morga spitalului La Margarita, după ce fusese declarat mort, dintr-o eroare medicală.
- Acum, bebelușul este ţinut sub observaţie într-o unitate de terapie intensivă.
- O anchetă este în plină desfășurare, în acest caz.
Bebeluşul a fost născut prematur miercuri dimineaţă, la ora 4.29. Medicii au stabilit că micuțul nu are semne vitale, așa că au decis transferul acestuia la morga spitalului.
Șase ore mai târziu, angajații unei companii funerare, veniți să ridice trupul neînsuflețit, aveau să descopere că micuțul era viu.
„Când am ajuns la el, am văzut că se mişca şi plângea. L-am chemat pe tată, care a văzut şi el că bebelușul plângea. Am fugit să-l căutăm pe medicul care semnase certificatul de deces. Nu-mi vine să cred că nu a murit acolo, în frig. Nu am mai văzut niciodată aşa ceva! Frigiderul în care fusese pus este folosit de obicei pentru a conserva membrele amputate”, a declarat Miguel Angel Flores, patronul fimei de servicii funerare Funeraria Flores.
El Informador de Santiago NL a publicat pe pagina de Facebook imagini emoționante cu bebeluşul înfăşurat într-un cearșaf albastru, care mișcă și scâncește.
Potrivit Daily Mail, într-o altă înregistrare, nou-născutul este filmat în brațele tatălui său, care plânge de bucurie: „Sunt aici, continuă să lupți, micuțule! Rezită, iubirea mea”.
IMSS din Puebla, o organizație guvernamentală care face parte din sistemul de sănătate mexican, a confirmat că este în curs o anchetă asupra incidentului.
Între timp, bebelușul este ţinut sub observaţie într-o unitate de terapie intensivă.
Reprezentanții spitalului au luat legătura cu părinții copilașului, pe care îi vor informa în mod constant asupra stării de sănătate e micuțului.
Sursa: observatornews.ro