Bărbatul a fost arestat preventiv marți, deoarece procurorii și polițiștii au găsit toate dovezile de care au avut nevoie, iar acesta nu a mai putut nega nimic.
Un bărbat și-a omorât prietenul, iar la câteva zile distanță a sunat la urgență
Bărbatul a sunat la urgență, luni, pentru a spune că și-a găsit prietenul fără suflare în casă. Acesta a declarat că a venit să îl vizitize, iar în momentul în care a ajuns în locuința lui l-a găsit mort. Evenimentul teribil s-a petrecut în Sibiu.
Polițiștii și procurorii au făcut cercetări care infirmă ceea ce a spus bărbatul, iar cu ajutorul dovezilor, el a fost arestat preventiv marți.
Ce a transmis prim-procurorul Parchetului
Ion Veștemean a declarat că din cercetările efectuate s-a reținut că în perioada 20-22 aprilie, victima, s-a deplasat la domiciliul inculpatului din muncipiul Sibiu, unde au consumat împreună băuturi alcoolice.
,,Din cercetările efectuate s-a reţinut că în perioada 20-22 aprilie 2022, însă cel mai probabil în data de 22 aprilie 2022, victima (bărbat în vârstă de 53 de ani, născut şi domiciliat în judeţul Sibiu) s-a deplasat la domiciliul inculpatului din municipiul Sibiu (bărbat în vârstă de 61 de ani, născut şi domiciliat în judeţul Sibiu), unde cei doi au consumat împreună băuturi alcoolice. Între aceștia a apărut un conflict spontan, inculpatul declarând că a fost împins de către victimă, apoi a luat un cuțit de pe masă și a tăiat victima de mai multe ori în zona gâtului și a feței, decesul victimei intervenind la scurt timp”, a transmis marți prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Ion Veștemean.
Prin ordonanţa procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu din data de 25.04.2022, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspect pentru săvârșirea infracțiunii de omor.
sursa:https://spynews.ro/actualitate/stiri-interne/un-barbat-sia-omorat-prietenul-iar-la-cateva-zile-distanta-la-sunat-la-urgenta-evenimentul-teribil-a-avut-loc-in-sibiu-277539.html