Radu Constantea a spus pentru ProSport că pune declarațiile pe care Marius Șumudică le-a făcut după partida cu U Cluj pe seama faptului că antrenorul giuleștenilor a vorbit la supărare.
U Cluj – Rapid, scor 2-1, este meciul pe care în mod sigur giuleștenii nu l-ar fi pierdut niciodată dacă la scorul de 1-1 Marius Șumudică le-ar fi zis elevilor săi să apese pe accelerație și să caute golul victoriei.
Dar, cum Marius Șumudică mai de fiecare dată de când a revenit la Rapid se mulțumește în meciurile din deplasare doar ca să nu piardă, căutând destul de rar victoriile, pe Cluj Arena socoteala de acasă a giuleștenilor nu s-a mai potrivit cu cea din târg. În minutul 80, Thiam a înscris golul de 2-1, și abia după acest moment Rapidul i-a masat pe ardeleni în propriul lor careu, urcând cu toate liniile peste adversari. În minutul 85, giuleștenii au cerut penalty, după ce Manea a fost călcat clar în careu pe gleznă de un fundaș al lui U Cluj. Arbitrul Cojocaru, însă, nu a indicat punctul de la 11 metri, dar nici nu s-a dus să revadă faza la monitorul VAR. Astfel, după meci, Marius Șumudică s-a dezlănțuit la adresa adrbitrajului, mutând astfel discuțiile de pe jocul tactic al echipei sale.
U Cluj face scut în jurul primarului Emil Boc, după scandalul cu arbitrajul din meciul cu Rapid. Răspunsul pentru Marius Șumudică
ProSport a luat legătura cu Radu Constantea, președintele lui U Cluj, cel care ne-a vorbit despre atacurile lui Șumudică de la sfârșitul partidei, iar oficialul ardelenilor a transmis că CCA este cea mai în măsură să iasă și să dea explicații asupra fazei cu Manea, dacă Kyros Vassaras dorește să facă.
„În primul rând, aș vrea să vă spun că vreau să cred că domnul Șumudică a făcut aceste declarații la adresa noastră și a domnului Boc la supărare, adică la cald. Însă, pe viitor trebuie să fim mai raționali, deoarece s-ar putea să scăpăm în spațiul public declarații care nu fac bine nimănui. Ce treabă să aibă domnul Boc?
Meciul a fost unul greu pentru ambele echipe, iar la noi s-a văzut lipsa lui Blănuță. El e un jucător foarte important pentru angrenajul echipei noastre. Care este părerea mea despre faza cu Manea? De doi ani eu nu mai comentez arbitrajele. Am făcut acest lucru în primul an, atunci când mai mult ca sigur nu aveam experiență.
Dar, acum e bine ca părțile implicate să se abțină și trebuie să îi lăsăm pe analiști, pe specialiști, să comenteze. Sau, poate că CCA, dacă dorește, este cea mai în măsură să ne explice faza în care au fost implicați Manea și jucătorul nostru. În rest, eu nu doresc să intru în nicio dispută cu domnul Șumudică, deoarece în mod sigur dânsul a făcut aceste declarații la supărare. Vă spun , însă, încă o dată că trebuie să fim mult mai raționali”, a spus Radu Constantea, pentru ProSport.
Sursa: U Cluj, scut în jurul primarului Emil Boc, după scandalul cu arbitrajul din meciul cu Rapid. Reacție oficială a preşedintelui liderului din Superliga şi mesaj despre Marius Şumudică. EXCLUSIV