Acasă Monden Tzancă Uraganu, din scandal în scandal! O blondă cunoscută de pe Tik...

Tzancă Uraganu, din scandal în scandal! O blondă cunoscută de pe Tik Tok l-a dat în judecată. Motivul pentru care i-a deschis proces

75
0

Viața lui Tzancă Uraganu e mai complicată decât pare la prima vedere! După ce se împarte între două femei, Lambada și Marymar, mamele copiilor săi, manelistul are acum parte de o nouă provocare: o altă blondină celebră a decis să-l dea în judecată! Ce s-a întâmplat și de ce a ajuns Tzancă din nou în mijlocul unui scandal?

RECLAMĂ
  • Tzancă Uraganu se confruntă cu probleme 
  • O blondină de pe Tik Tok l-a dat în judecată 
  • De ce i-ar fi deschis proces 

De parcă viața lui Tzancă Uraganu n-ar fi deja suficient de complicată, problemele continuă să apară tot mai des pentru manelist. De această dată, situația a ajuns până în instanță. După ce Bia Khalifa a mărturisit public că artistul ar fi hărțuit-o, după prezentarea conversațiilor cu el, dar și a unui apel telefonic primit de la acesta în timpul unui live, o altă blondină de pe TikTok consideră că a venit momentul să i se facă dreptate.

Tzancă Uraganu a fost dat în judecată de o blondă de pe Tik Tok

În urmă cu câteva luni, Tzancă Uraganu a fost implicat într-un scandal uriaș pe TikTok cu Andreea Diaconu, o blondină cunoscută pe platformă, cu peste jumătate de milion de urmăritori. Cei doi au început să-și arunce cuvinte grele după ce manelistul a susținut că tânăra i-ar fi cerut 300 de euro.

Ulterior, Tzancă a postat un videoclip ironic în care le cerea fanilor să o ajute pe Andreea cu bani, insinuând că asta ar fi, de fapt, intenția ei.

”Nu mai merge cerșeala pe TikTok, cel puțin la Andreea Diaconu, despre ea vorbesc. Ai început să vorbești prost de mine și să mă postezi, crezând că faci vreo îmbârligătură sau că rezolvi ceva, pentru 300 euro pe care i-ai vrut în plus”, a spus Tzancă Uraganu, pe TikTok.

Pe de altă parte, Andreea Diaconu nu a rămas indiferentă și a ținut să demonstreze că lucrurile nu stau așa cum susține artistul. Ea a făcut publice mesajele primite de la Tzancă, în care acesta o aborda frecvent, întreba ce face și chiar îi scria să îi răspundă.

De ce i-ar fi deschis proces tânăra

Acum, tânăra a decis să ia atitudine și să nu lase lucrurile nerezolvate, motiv pentru care l-a dat în judecată pe Tzancă Uraganu. Potrivit informațiilor apărute pe Portalul Instanțelor de Judecată, Andreea Diaconu figurează drept reclamant într-un dosar ce are ca obiect acțiunea în răspundere delictuală, în timp ce manelistul este pârât.

Procesul se află, momentan, în faza de fond, iar până în prezent nu a fost stabilit un termen în care cei doi să se întâlnească în sala de judecată. În ceea ce privește motivul concret pentru care manelistul a fost dat în judecată, acesta nu este precizat public, însă, potrivit obiectului cauzei, este vorba despre un prejudiciu, material sau moral, cauzat altei persoane.

Sursa: Tzancă Uraganu, din scandal în scandal! O blondă cunoscută de pe Tik Tok l-a dat în judecată. Motivul pentru care i-a deschis proces | Spynews.ro

RECLAMĂ