Acasă Stiri Tulpina Delta va deveni dominantă și în România. Prognoza ministrului Sănătății, Ioana...

Tulpina Delta va deveni dominantă și în România. Prognoza ministrului Sănătății, Ioana Mihăilă

629
0

Tulpina Delta a coronavirusului, din India, va deveni predominantă și în România în „mai multe săptămâni sau mai puţine luni” apreciază ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.

RECLAMĂ

„Conform estimărilor pe care asociaţiile europene le fac, durata până la care tulpina Delta şi rata de infectivitate a acesteia vor avea consecinţe nu este una foarte lungă. Este vorba probabil de mai multe săptămâni sau mai puţine luni până când şi la noi tulpina delta va deveni predominantă”, a declarat Ioana Mihăilă sâmbătă, la Sibiu, citată de news.ro.

Ea s-a ferit să facă o estimare a perioadei în care tulpina Depta va deveni predominantă în România dar a subliniat că vaccinarea este singura soluție pentru a evita transmiterea coronavirusului, sub toate formele sale cunoscute până acum.

„Ne dorim, evident, să creştem rata de imunizare şi procesul celor vaccinaţi, mai ales în contextul actual în care vedem că în anumite ţări tulpina Delta este cu o răspândire destul de mare. Practic, ne uităm cu destul de mare îngrijorare la ce se întâmplă şi la cum cresc incidenţele în Marea Britanie şi în Germania, incidenţe care cresc pe baza infectărilor cu tulpină Delta”, a spus ministrul Sănătății.

„Cumva, aş vrea să transmitem împreună acest mesaj, că vaccinarea este cea care ne protejează şi că încă nu am scăpat de pericol şi că vaccinurile sunt disponibile, centrele de vaccinare sunt deschise, caravanele mobile sunt active, medicii de familie vaccinează şi este singura cale prin care putem să ne păzim de un val la fel de intens ca şi cel prin care am trecut. (…) Mesajul pe care cred că trebuie să îl transmitem împreună este că avem şanse mari să trecem cu bine prin săptămânile şi lunile ce urmează dacă ne vaccinăm”, a mai afirmat ministrul Sănătăţii.

Întrebată dacă valul patru consideră că va apărea mai repede de luna septembrie, MIhăilă a afirmat:

„Aşa cum am spus, noi suntem pregătiţi pentru oricare dintre posibilităţi. Am pregătit spitalele şi fluxurile din spitale tocmai pentru a face faţă la o recrudescenţă a cazurilor de COVID. Suntem pregătiţi indiferent dacă această creştere va apărea sau nu, sau dacă ea va apărea mai devreme sau mai târziu”.

Varianta Delta a Covid-19, identificată prima oară în India, devine dominantă la nivel global, a declarat vineri directorul ştiinţific al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Soumya Swaminathan.

sursa:https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/tulpina-delta-va-deveni-dominanta-si-in-romania-prognoza-ministrului-sanatatii-ioana-mihaila.html?fbclid=IwAR211Pq6y-6TRsasdBFl7NzJj1yP188sHj-B_oJN6xJJFOq8b8KS3-aB1aA

RECLAMĂ
Articolul precedentANM: Cod roşu de ploi torenţiale în judeţele Bacău, Vrancea, Brăila şi Galaţi
Articolul următorO ieșeancă divorțează pentru că soțul ei este ”prostul satului”, iar ea a descoperit ”adevărata plăcere”. ”Ciau ragați!”