Tudorel Toader, fost ministru al Justiției și fost judecător CCR, a declarat joi, în exclusivitate la Realitatea PLUS, după ce opoziția și Înalta Curte de Casație și Justiție au atacat la Curtea Constituțională legea privind Pilonul II de pensii că demersul este unul foarte bun, deoarece judecătorii constituționali nu se pot sesiza din oficiu.
”Mai întâi aș spune următorul lucru, este o lege care nu a fost promulgată, nu a intrat în vigoare și acum este criticată.
Orice lege se bucură de o prezumție relativă de constituționalitate, de conformitate cu exigențele, cu valorile constituționale. Statul de drept este consolidat, este apărat dacă legile care urmează să intre în vigoare sunt constituționale.
Prin urmare, criticarea acestor legi previne intrarea în vigoare a unui act normativ care are, cum se spune, un viciu de constituționalitate și faptul că Înalta Curte a criticat, opoziția a criticat, îi dă posibilitatea Curții Constituționale să verifice constituționalitatea legii, ceea ce este foarte bine știind faptul că instanța, CCR-ul, nu se poate sesiza din oficiu și dacă cineva critică, legea poate intra în vigoare chiar dacă nu este conformă.
E adevărat că Înalta Curte a sesizat, opoziția a sesizat, dar legea asta pe cine se spune că afectează? Pe românii care au banii în Pilonul II, în Pilonul III de pensie.
Românii au Avocatul Poporului, care în mod normal trebuie să le apere drepturile, interesele legitime. Avocatul Poporului este singurul care poate sesiza direct Curtea Constituțională, chiar și când legea este în vigoare
Concluzionăm: este vine că legea va trece prin filtrul CCR care ne va spune dacă este sau nu constituțională”, a declarat Tudorel Toader, fost ministru al Justiției și fost judecător CCR.
Sursa: Tudorel Toader, după ce opoziția și Curtea Supremă au atacat legea privind Pilonul II: ”Este foarte bine, CCR-ul nu se poate sesiza din oficiu”