Caz înfiorător în Oslo! Trupul neînsuflețit al unui bărbat a zăcut vreme de 9 ani în apartamentul său, fără ca nimeni să știe. Cel care l-a descoperit a fost administratorul imobilului, în timpul unei lucrări. Iată cum a fost posibil ca facturile să-i fie plătite în continuare!
- Trupul neînsuflețit al unui bărbat a zăcut 9 ani în apartamentul său, în Oslo.
- Modul în care facturile lui au putut să-i fie plătite în continuare.
Un caz înfiorător înregistrat în Oslo a îngrozit întreaga lume. Conform presei din străinătate, un bărbat a zăcut mort în apartamentul său timp de nouă ani, până ca administratorul clădirii să-l descopere, în luna decembrie a anului trecut, arată The Guardian.
Trupul neînsuflețit al unui bărbat a fost găsit de administrator după 9 ani într-un apartament, în Oslo
Tot presa străină informează că bărbatul decedat avea aproximativ 60 de ani și fusese însurat de mai multe ori de-a lungul vieții. Acesta ar fi avut și mai mulți copii, conform NRK.
Contactați după ce trupul bărbatului a fost descoperit neînsuflețit în imobil, vecinii acestuia au declarat că acesta era un om retras și că în momentul în care nu l-au mai văzut, au crezut că s-a mutat în altă parte sau că a ajuns într-un cămin.
Facturile au fost plătite automat în continuare din contul bancar al persoanei decedate
Descoperirea șocantă a fost făcută când administratorul blocului le-a cerut polițiștilor să deschidă ușa pentru o lucrare. În urma cercetărilor, oamenii legii estimează că omul s-ar fi stins din viață în luna aprilie a anului 2011, bazându-se pe o cutie de lapte și de o scrisoare găsită în apartament. Conform autopsiei, decesul a survenit din cauze naturale.
Deși autoritățile i-au oprit pensia în anul 2018, din cauză că oamenii de la bancă nu au reușit să-l mai contacteze deloc, facturile lui au fost în continuare plătite. Cum? Ei bine, acest lucru s-a realizat automat, din contul său.
Oamenii legii și-au ridicat semne de întrebare, gândindu-se cum ar putea ca un om să dispară subit și să treacă 9 ani fără ca cineva să-i noteze lipsa.
„Este un caz special și ne-a ridicat semne de întrebare despre cum a fost posibil așa ceva. În baza primelor informații, a fost clar o persoană care a ales să aibă cât mai puțin contact cu alți oameni”, a transmis inspectorul Grete Lien Metlied pentru NRK.
sursa: https://spynews.ro/actualitate/stiri-internationale/trupul-neinsufletit-al-unui-barbat-a-zacut-9-ani-in-apartamentul-sau-cum-a-fost-posibil-ca-facturile-sai-fie-platite-in-continuare-251815.html