Acasă Stiri Traian Băsescu n-a stat pe gânduri! Replica pe care fostul preşedinte al...

Traian Băsescu n-a stat pe gânduri! Replica pe care fostul preşedinte al României i-a dat-o lui Gigi Becali când s-au întâlnit la Parlament: „Nu mai merg”

47
0

Vremurile în care Gigi Becali și Traian Băsescu sărbătoreau performanțele roș-albaștrilor la celebrul restaurant Golden Blitz sunt demult apuse. Latifundiarul a încercat să le reînvie, dar s-a văzut refuzat.

Fostul șef al statului nu mai are de gând nici să meargă pe stadion, în ciuda faptului că echipa de suflet a cucerit al doilea titlu consecutiv și țintește grupele Champions League.

Gigi Becali, refuzat de Traian Băsescu

Ceremonia de învestire a noului președinte al României, Nicușor Dan a avut loc luni, 26 mai, la Palatul Cotroceni și i-a oferit lui Gigi Becali ocazia de a-l reîntâlni pe Traian Băsescu. Cei doi sunt în relații reci de mai bine de un deceniu, pe fondul condamnării primite de finanțatorul FCSB.

Acesta a trecut peste toate neînțelegerile și chiar a ținut să-l invite la meciurile din cea mai importantă competiție intercluburi. Răspunsul l-a lăsat fără cuvinte, însă.

„M-am dus la Băsescu, am dat mâna cu el, l-am invitat la meci: «Acum începem Liga Campionilor, vă trimit invitație la meci și dup-aia mergem la Golden Blitz». Așa i-am zis. A zis: «Nu mai merg, Gigi» / «Păi, nu că mergem să ne aducem aminte de tinerețe»/ «Nu mai merg» / «Bine, domn președinte».

Eu nu stau să mai țin minte relele. Nu mai contează pentru mine. Contează că am stat la masă cu el, am râs, am glumit, astea rămân pentru mine. Relele nu mă interesează. E important în viață să uiți de rele și să rămâi cu cele mai bune”, a declarat Becali la B1 TV.

Despre condamnare: „Băsescu avea putere. Nu a ordonat, dar putea să nu pună parafa”

Întrebat dacă a rămas cu impresia că Traian Băsescu a fost cel care l-a trimis după gratii în 2013, omul de afaceri a negat, dar nu a ezitat să-i aducă și un reproș: că nu s-a opus arestării, în calitate de președinte al României.

„Ați rămas cu impresia că v-a băgat el în închisoare?) El (n.r. – Traian Băsescu), fiind președinte, avea putere. Nu a ordonat, dar putea să spună nu. Putea să nu pună parafa, cum ar veni.

Prima oară am dat mâna cu Băsescu, apoi m-am dus și am cerut iertare Liviei Stanciu (n.r. judecătoare), am dat mâna și cu ea, care m-a băgat la pușcărie! Nu? Dacă tot e moment solemn…

Înainte de învestire, m-am dus la Livia Stanciu, am dat mâna cu ea și am zis «iartă-mă», că am mai zis și eu despre ea de-a lungul timpului… Am mai beștelit-o. Și i-am cerut iertare. Pentru ce a făcut ea, că m-a băgat la pușcărie, e treaba ei, conștiința ei. Eu am cerut iertare pentru ce am făcut eu”, a mai spus Gigi Becali.

Sursa: Traian Băsescu n-a stat pe gânduri! Replica pe care fostul preşedinte al României i-a dat-o lui Gigi Becali când s-au întâlnit la Parlament: „Nu mai merg”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

*