Gonit din casa de protocol, după ce a fost declarat colaborator al Securității, fostul președinte Traian Băsescu a contestat decizia, însă s-a trezit cu un personaj neașteptat în proces.
În procesul lui Traian Băsescu a „aterizat”, recent, un personaj care nu are legătură cu locuința de serviciu a fostului președinte, însă, în calitate de „avertizor de integritate privat”, Eugen Nicodim Lupea a solicitat ca Băsescu să plătească pentru că a beneficiat de gratuitate în ultimii ani. Nicodim Lupea a susținut în fața instanței că este alături de SPP și l-a acuzat pe Traian Băsescu de „îmbogățire fără justă cauză”, conform unor surse, precum și de „obținerea de foloase necuvenite”.
În procesul respectiv, Băsescu a fost obligat să achite o taxă de timbru, însă fostul președinte a susținut că este prea sărac pentru a o plăti, așa că a cerut ajutor public judiciar. Adică, a cerșit milă.
Într-un alt dosar, în care a solicitat revizuirea dosarului său, Traian Băsescu a renunțat la cerere, în ultima clipă: „Ia act de renunţare la judecată. Solutia pe scurt: În temeiul art. 406 ia act de renunţarea la judecată. Cu recurs în termen 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţaţă prin punerea soluţiei la disopziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei”.
sursa:https://spynews.ro/actualitate/stiri-interne/traian-basescu-lovitura-teribila-in-procesul-cu-spp-cine-a-intervenit-in-scandal-293238.html