Acasă Stiri Toni Neacșu comentează criza apei din Prahova: „Trăim la Ministerul Mediului o...

Toni Neacșu comentează criza apei din Prahova: „Trăim la Ministerul Mediului o adevărată supremație a idioților”

17
0

Adrian Toni Neacșu a comentat pe Facebook criza apei din Prahova: „Trăim la Ministerul Mediului o adevărată supremație a idioților”, a spus el.

Adrian Toni Neacșu a comparat situația crizei apei potabile din Prahova și faptul că centrala de la Brazi e nevoită să se închidă, cu o scenă din filmul Idiocracy. Tot el a declarat că: „trăim la ministerul mediului o adevărată Supremație a Idioților”.

„Criza din Prahova, unde peste 100.000 de oameni sunt lăsați fără apă potabilă și menajera iar centrala de la Brazi e nevoită să se închidă, e coborâtă direct din filmul Idiocracy, de prin anii 2000.

Film prost la vremea aceea, o satiră SF cam grosolonă, el s-a dovedit în timp a fi profetic și premonitoriu.

Trăim la ministerul mediului o adevărată Supremație a Idioților, în sensul cel mai neaoș, un concurs al proștilor puși să administreze alimentarea cu apă a populației, începând cu Ministrul Mediului, Diana Buzoianu.

Exact ca în film, unde umanitatea se prostise la propriu astfel încât risca să moară de foame pentru că uda recoltele cu Gatorade în loc de apă crezând că așa le energizează, prostia în cascadă, fie a Apelor Române, fie a birocraților și șefilor din Ministerul Mediului, aruncă în mizerie două județe și pune în pericol sistemul energetic național.

Am revăzut de multe ori acest film și dacă prima oară nu mă puteam uita de exemplu la scenele cu decernarea premiului Oscar, care în viitor era acordat pentru o filmare cu un fund prezentat în toată splendoarea nudității lui care flatula în continuu, după apariția Tik Tok cred că pur și simplu copiem scenariul lui.

Supremația idioților nu a început de acum, dar la barajul Paltinu pare că s-au întâlnit toți”, scrie Toni Neacșu pe Facebook. 

Amintim că, peste 100.000 de oameni din Prahova și Dâmbovița au rămas fără apă după ce Stația de Tratare Voila a fost forțată să se oprească. Directorul companiei a explicat că alimentarea nu mai era posibilă deoarece în loc de apă din lacul Paltinu ajungea doar nămol, o situație fără precedent în ultimele trei decenii.

Sursa: Toni Neacșu comentează criza apei din Prahova: „Trăim la Ministerul Mediului o adevărată supremație a idioților”

Lasă un răspuns