Acasă Monden Theo Rose are planuri mari: «Fac bani ca să-mi iau casă»

Theo Rose are planuri mari: «Fac bani ca să-mi iau casă»

464
0

„Atunci când nu te străduieşti să faci bani, ei atunci vin spre tine”, declară cu umor Theo Rose, simpatica solistă cu voce de privighetoare, care este pe cai mari atât în muzică, cât şi în televiziune. Iar surprizele nu se opresc aici, căci Theo are multe planuri, pe care ni le-a dezvăluit.

RECLAMĂ

Theo Rose – Theodora Maria Diaconu, pe numele ei din buletin, a ajuns la doar 24 de ani să fie extrem de cunoscută şi de apreciată. În ultima vreme, munceşte ca o albinuţă şi strânge bani la ciorap pentru planuri măreţe.

După ce a fost la emisiuni ale Kanal D şi Antena 1, acum a semnat un contract bănos cu Pro TV-ul şi o veţi vedea la „SuperStar România”, pe post de prezentatoare.

Are experienţă în domeniu pentru că a mai prezentat şi pe la „Vorbeşte lumea” sau „La Măruţă” când titularii Adela Popescu, respectiv Cătălin Măruţă au lipsit din platou din motive medicale.

Şi cum chiar ea a trecut de două ori prin experienţa neplăcută a COVID-19, tânăra ne-a povestit cum se simte ce urmează pentru ea. „Am avut virusul a doua oară, dar am scăpat uşor, n-a lăsat urme. Alex s-a izolat cu mine, n-a luat, a fost ca o simplă răceală. Acum chiar n-am mai fost impresionată”, face ea haz de necaz. Dar pentru că a fost perioada aceasta de stat mai mult prin casă, ea n-a stat degeaba, ci a produs muzică.

Este de peste patru ani cu nepotul lui Nea Marin

”Am multe piese pregătite pentru care n-am apucat să filmez videoclipuri. Am avut tot felul de colaborări şi n-am mai lansat nimic pe canalul meu de Youtube. Am avut toată vara cântări, dar am pierdut două săptămâni când am avut COVID. Cu ajutorul lui Dumnezeu ne revenim uşor-uşor”, ne-a spus Theo Rose.

Cu banii strânşi a reuşit să-şi facă şi un cadou pe patru roţi de care este mai mult decât încântată. ”Sunt foarte mulţumită de maşină pentru că are toate dotările de care are nevoie o femeie, cât să nu-şi bată capul, suficient de înaltă cât să călărească bordurile din Bucureşti. Este o maşină frumoasă şi finuţă. Anul ăsta îmi doresc să fiu sănătoasă pentru că atunci când nu te străduieşti să faci bani, ei atunci vin spre tine. Atunci când faci totul cu drag şi relaxare. Asta-i cheia succesului: să faci cu plăcere tot ceea ce faci. Eu nu simt că trag tare pentru banii ăştia, deşi este o muncă grea, să cânţi în fiecare zi este greu, este obositor, în primul rând. Este un schimb de energie care te consumă. Dar la final sunt şi fericită, şi cu banii în buzunar. Îmi doresc o casă a mea, maşina era o investiţie pe care trebuia să o fac pentru că eu călătoresc foarte mult la concerte. Strâng bani şi pentru casă acum. Îmi doresc să-mi construiesc casa mea, pe pământ. Ne dorim copii, dar nu ne grăbim”, a mai spus Theo pentru Click!.

Şi pe plan sentimental, Theo o duce foarte bine. Se iubeşte de aproape cinci ani cu Alex Leonte. „Alex este nepotul lui Nea Marin. Locuim împreună şi suntem de patru ani şi ceva împreună. Pe lângă faptul că el face parte din trupa de dans a lui Nea Marin, şi coregraf, lucrează şi în vânzări, şi în agricultură”,  ne-a spus Theo Rose.

sursa:https://www.click.ro/vedete/romanesti/theo-rose-are-planuri-mari-fac-bani-ca-sa-mi-iau-casa

RECLAMĂ
Articolul precedentCând va fi înmormântat Benone Sinulescu. „Ne-am făcut cavou la Arad. Abia l-am convins”
Articolul următorDe ce scumpește carnea de porc și cât va costa un kilogram de Crăciun