Președintele american, Donald Trump, i-a reproșat, vineri, omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski, că este „lipsit de respect” față de Statele Unite, acuzându-l că încearcă să provoace ”război mondial” prin refuzul negocierilor cu Rusia pentru oprirea conflictului.
”Aveți o șansă de a vă fi bine datorită nouă. Noi v-am acordat, printr-un președinte prost, 350 de miliarde de dolari, v-am dat echipamente militare. Oamenii dumneavoastră sunt curajoși, dar au folosit echipamentele noastre. Dacă nu ați fi avut echipamentele noastre militare, acest război s-ar fi încheiat în două săptămâni”, i-a spus Donald Trump lui Volodimir Zelenski.
”Stăm în țara noastră, suntem puternici, am fost singuri de la începutul războiului. Și suntem recunoscători. Dumneavoastră sunteți separați de un ocean mare acum, nu simțiți acum dar veți simți în viitor”, a replicat președintele Ucrainei.
Însă Donald Trump a respins imediat atitudinea lui Volodimir Zelenski, spunându-i că nu poate ”dicta” nimic Washingtonului.
”Nu ne spuneți ce vom simți. Încercăm să rezolvăm o problemă. Nu ne spuneți ce vom simți noi. Nu sunteți în poziția de a ne dicta, rețineți, nu sunteți în poziția de a ne dicta ce vom simți, noi ne vom simți foarte bine, ne vom simți foarte bine și vom fi într-o poziție foarte puternică. Dumneavoastră nu sunteți acum într-o poziție foarte bună. Ați ajuns într-o poziție foarte proastă, nu aveți o situație favorabilă acum. Cu noi, veți începe să fiți într-o poziție favorabilă. Vă jucați cu viețile a milioane de oameni, vă jucați cu al treilea război mondial, iar ceea ce faceți este lipsit de respect față de această țară”, a subliniat Trump.
Întâlnirea s-a încheiat brusc, iar Trump îl acuză pe liderul Ucrainei că nu vrea pace
Întâlnirea de la Casa Albă s-a încheiat brusc, afirmă surse citate de cotidianul britanic The Guardian.
“Am avut o o întrevedere foarte importantă la Casa Albă astăzi. Am aflat multe lucruri, care nu ar fi fost aflate niciodată fără o conversație aprinsă și sub presiune. Este uimitor ce se întâmplă prin emoții și am stabilit că președintele Zelenski nu este pregătit de pace dacă este implicată America, pentru că știe că implicarea noastră îi oferă un mare avantaj în negocieri. Eu nu vreau avantaj, eu vreau pace. A fost lipsit de respect față de Statele Unite ale Americii în onorabilul Biroul Oval. Se poate întoarce când este pregătit de pace”, a reacționat Donald Trump, după întâlnire, într-un mesaj postat pe platforma Truth Social.