Agenția Națională de Meteorologie (ANM) a emis o prognoză specială pentru București. Vremea se va răci dramatic, urmând a se înregistra temperaturi de până la -17 grade în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Pe parcursul zilei de vineri, cerul va avea înnorări după-amiaza și la începutul nopții când temporar va ninge slab și se va depune un strat nou de zăpadă de 2…5 cm. Vântul va sufla slab și moderat (viteze de 25…40 km/h). Temperatura maximă va fi de 3…4 grade.
Prognoza meteo pentru weekend
Vremea va fi geroasă dimineața și noaptea, iar temperatura minimă va fi de -12…-8 grade, mai scăzută în zona preorășenească spre -17…-15 grade.
În dupăamiaza zilei de sâmbătă (8 februarie), maxima termică se va situa în jurul valorii de 0 grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat (viteze de 25…30 km/h). Mai ales dimineața și noaptea va fi ghețuș.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza informațiile meteorologice.
Sursa: observator