Criminalul fetiței de patru ani din Arad a fost arestat preventiv, marți seară, pentru 30 de zile. Tatăl natural al fetiței a aflat din presă că i-a murit copilul. Acesta este plecat în Olanda la muncă și este în stare de șoc acum.
Bărbatul spune că va veni acasă pentru a-și salva măcar băiatul. Daniel Oancea a vorbit în exclusivitate, la News Hour with CNN, despre cumplita tragedie.
„Nici nu știu ce să mai spun – sunt copleșit de durere. Până la ora actuală nu am vorbit cu nimeni. Sunt în șoc, nu știu nimic. Nici nu știu ce să explic sau să spun. Nu am sunat încă autoritățile pentru că nu știu încă ce să întreb. Am auzit atât de multe încât nici aer nu mai am”, a spus Daniel Oancea, tatăl biologic al fetiței de patru ani din Arad ucisă de concubinul mamei.
Tatăl fetiței ucise: „Copiii au ajuns la spital cu arsuri”
Întrebat ce știa despre felul în care era tratată fetița de mama sa, dar și de tatăl adoptiv, Daniel Oancea a răspuns că din câte știa el copiii erau tratați bine, dar a existat un incident grav.
„Eu știu că ea avea grijă foarte bine de copii, de aia și când ne-am despărțit pe 30 decembrie anul trecut a plecat în România cu copiii și am crezut că sunt pe mâini bune. Apoi, ea s-a cuplat cu un alt băiat, nu știu, nu-l cunosc.
Am avut o problemă cu ea anul trecut. A ars copiii și… Când a fost cu acest domn în Paris. Fata a stat 12 zile în spital în Paris. Anul trecut când ne-am despărțit, ea a cunoscut un baiat. A venit, a luat-o din România și a plecat cu copiii și după trei luni de zile am aprobat ca să poată să plece cu copiii din țară ca să se ducă la noua ei iubire.
Și a plecat in septembrie și în noiembrie m-a sunat că s-au accidentat fata cu baiatul, că s-au ars, mâncarea cu cartofi a căzut peste ei, iar eu am plecat din Olanda în Paris și mi-am luat copilul acasă, apoi m-am dus și am luat-o și pe ea, pe fată, din spital”.
Bărbatul bănuit de uciderea fetiței din Arad a fost arestat preventiv
Concubinul mamei fetiței ucise și incendiate în Arad, bănuit de omor, a fost arestat preventiv marți seara, printr-o decizie a magistraților de la Tribunalul Arad. Anterior, acesta fusese reținut pentru 24 de ore.
Cercetările în cazul fetiței arse, găsită lângă un cimitir din Arad, au fost extinse luni și pentru violenţă în familie şi profanare de cadavre sau morminte.
Conform unui comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, inițial a fost găsit un picior al copilei, în cartierul Bujac din orașul Arad, lângă cimitir. La la o distanţă de aproximativ 50 metri a fost identificat şi cadavrul, care prezenta urme de carbonizare în parte inferioară şi lipsa picioarelor. Zona în care a fost descoperit cadavrul avea urmele unei incendieri.
După autopsie, medicul legist a stabilit că victima este o fetiță cu vârsta cuprinsă între 5-6 ani, că moartea a fost violentă şi a fost cauzată posibil unui traumatism cranio-cerebral acut cu prezenţa unui hematom subdural. Fetița ar fi murit cu 24 – 48 de ore înainte de găsire.
Anchetatorii au reușit reconstituirea chipului copilei și așa au ajuns la presupusul criminal.
sursa:https://www.antena3.ro/emisiuni/news-hour-with-cnn/tatal-natural-al-fetitei-din-arad-ucise-618589.html