„TAROM, Compania Naţională de Transport Aerian împlineşte 62 de ani de existenţă pe care îî sărbătoreşte alături de pasageri.
Cu 43 destinatii deservite, TAROM oferă pasagerilor săi servicii de transport aerian la standarde internaţionale, începând de la rezervarea biletului, prin multiple canale de distribuţie, continuand cu serviciile la sol, meniurile diversificate şi confortul de la bordul aeronavelor sale, până la aterizarea pe principalele aeroporturi din Europa şi din alte colţuri ale lumii.
TAROM este şi va rămâne un deschizător de drumuri – a fost una dintre primele companii aeriene comerciale din lume, înfiinţată in 1920 sub denumirea de CFRNA (Compagnie franco-roumaine de navigation aérienne) şi prima companie aeriană cu operare trans-continentală. Tot TAROM a fost prima companie aeriană care, în premieră mondială, a făcut ocolul Pământului în 80 de ore de zbor. Iar istoria recentă ne relatează faptul că TAROM a fost prima companie din afara Turciei care a aterizat pe Aeroportul Ataturk, după evenimentele nefericite din 15 iulie 2016.
“Compania TAROM a oferit dintotdeauna oportunităţi de călătorie chiar şi în situatii excepţionale, fară însă a face rabat de la cele mai importante principii dupa care se ghidează: siguranţa si confortul. Acest lucru demonstrează respectul faţă de pasageri si dorinţa de a le fi alături de fiecare dată când este nevoie. De aceea, TAROM rămâne una dintre cele mai importante marci româneşti, un simbol al României, o companie aeriană cu tradiţie recunoscută în intreaga lume. La aniversarea a 62 de ani, ne dorim ca TAROM să continue sa fie la înălţime, din toate punctele de vedere, astfel ca obiectivul nostru principal rămâne imbunătăţirea permanentă a serviciilor oferite.”, a declarat Directorul General, Dan Plaveti.
În cei 62 de ani de existenţă, TAROM a fost martorul implicat al unei istorii începute de pionierii români ai aviaţiei civile mondiale şi continuată pană astăzi de oamenii cu pasiune pentru zbor.
„Datorăm mulţumiri pasagerilor noştri pentru alegerea făcută şi datorăm mulţumiri oamenilor dedicaţi meseriei lor, care lucrează sau au lucrat de-a lungul timpului in această companie”, a mai adăugat Dan Plaveti.
Aşadar, TAROM mulţumeşte pasagerilor săi şi îi aşteaptă la bordul aeronavelor sale, pe cursele de astăzi, 18 septembrie 2016, cu o cupă de şampanie.”, se arată în comunicatul transmis de compania aeriană.
Cine este TAROM
Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM a fost înfiinţată în 1954 şi a crescut în acelaşi timp cu aviaţia românească. TAROM îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Din iunie 2010 este membră a Alianţei SkyTeam, din 1993 membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA) iar din 2000 este membră a Asociaţiei Companiilor Aeriene Europene (AEA).
sursa: huff.ro