O tânără în vârstă de 34 de ani a fost salvată de la moarte de un marinar, astăzi, după ce s-a aruncat de pe podul din Cernavodă, în apele Dunării.
Totul s-a întâmplat, astăzi, în jurul orei 15.30, atunci când tânăra de 34 de ani, din Bucureşti, s-a aruncat de pe podul din Cernavodă, pe autostrada A2.
Tânăra ar fi oprit maşina cu care a venit la piciorul podului, pe sensul către Constanţa, iar apoi s-a urcat pe pod şi a sărit în gol în Dunăre.
Un marinar aflat pe o navă în zonă a observat totul şi a sărit în apă. Astfel, bărbatul a reuşit să o salveze pe femeie şi să o aducă la mal.
Un alt martor a sunat la numărul unic de urgenţă 112, iar un echipaj medical s-a deplasat la faţa locului.
Tânăra din Bucureşti a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa pentru a primi tratament.
Sursa: observator