Acasă Stiri Tânăr teribilist, accident cu trei maşini, filmat de o cameră de supraveghere,...

Tânăr teribilist, accident cu trei maşini, filmat de o cameră de supraveghere, în Dâmboviţa

346
0

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, teribilist şi cu puţină experienţă la volan, a provocat un accident spectaculos, lovind alte trei maşini, în Produleşti, Dâmboviţa.

RECLAMĂ

În tentativa de a impresiona o fată, care se afla pe scaunul din dreapta, tânărul de 20 de ani, aflat la volanul unui autoturism marca Audi, a accelerat puternic pe drumul judeţean 721, în localitatea Produleşti.

O cameră de supraveghere, montată în zona dispensarului din comună, a surprins accidentul.

Totul s-a întâmplat, ieri, 1 decembrie, la primele ore ale dimineţii.

Pe imagini se poate observa cum şoferul cu Audi conduce cu viteză excesivă, chiar dacă afară ninge, iar şoseaua este acoperită umedă.

La un moment dat, maşina a derapat, iar şoferul nu a reuşit să o redreseze.

Astfel, autoturismul scăpat de sub control a spulberat două autoturisme parcate în faţa unei case, un cap de pod, iar apoi a pus la pământ chiar stâlpul pe care era montată camera de supraveghere şi s-a oprit într-un alt autoturism.

În urma accidentului spectaculos din Produleşti, Dâmboviţa, şoferul de 20 de ani şi fata aflată în maşină, tot de 20 de ani, au fost răniţi şi au ajuns la spital.

Poliţiştii rutieri au deschis un dosar penal pe numele şoferului pentru vătămare corporală din culpă.

sursa: observator

RECLAMĂ
Articolul precedentRomân bătut cu bestialitate în Anglia, mort după o săptămână de comă. Stănel s-a stins de Ziua Naţională
Articolul următorTrei maşini au ars în lanţ, cu explozii puternice, într-o parcare din Bucureşti, zona Titan