Un tânăr în vârstă de 22 de ani a fost împuşcat în cap, pe o stradă din satul Măceşu (Târgu Cărbuneşti, Gorj), cu un glonţ tras de un jandarm de la o distanţă de aproximativ doi kilometri, într-un poligon al Jandarmeriei.
Totul s-a întâmplat, astăzi, în jurul orei 11.55, pe un drum din satul Măceşu, ce aparţine de oraşul Târgu Cărbuneşti, acolo unde tânărul de 22 de ani a oprit maşina şi apoi s-a dat jos
În momentul în care a coborât din maşină, în faţa bisericii din Măceşu, tânărul a fost lovit în cap de un glonţ.
„La data de 16 septembrie, polițiști din cadrul Poliției Oraș Targu Carbunesti au fost sesizați direct cu privire la faptul că, un tânăr de 22 de ani, din comuna Aninoasa, la scurt timp după ce a coborât dintr-un autoturism pe drumul comunal Măceșu, pe raza orașului Târgu Cărbunești, a fost lovit în cap de un obiect metalic ce pare a fi glonț.
Tânărul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Locul unde se afla persoana vătămată se situeaza la circa 2 km de Poligonul Târgu Cărbunești și unde, până la orele 11:55, au executat trageri cu armamentul din dotare lucrătorii IJJ Gorj.
In cauza s-a intocmit dosar penal pentru savarsirea infractiunii de vatamare corporala din culpa, sub supravegherea Parchetului Militar Timisoara”, se arată într-un comunicat al Poliţiei.
Sursa: observator