Tâlhar prins la două minute după ce jefuise o femeie pe care a vrut să o seducă, în Bucureşti. „Vroiam să mă duc acasă să mă culc.”, le-a spus bărbatul poliţiştilor care l-au încătuşat.
Reacţie fulger a poliţiştilor din Capitală, care au reuşit să prindă în doar două minute un recidivist care tâlhărise o femeie, după ce încercase mai înainte să o seducă.
Totul s-a întâmplat în zona CFR Progresul, pe Şoseaua Giurgiului, unde o femeie a fost abordată de un recidivist care i-a făcut mai întâi avansuri, apoi i-a smuls banii din mână şi a luat-o la fugă. Femeia s-a luat după el şi a început să strige, iar o patrulă de poliţie aflată din zonă a plecat în urmărirea tâlharului.
Acesta a fost prins în două minute după ce tâlhărise femeia. Avea asupra lui două cuţite şi, conform informaţiilor furnizate de agenţi, e recidivist. Are 38 de ani şi a fost eliberat de puţină vreme din ânchisoare, unde a stat tocmai pentru tâlhărie.
Sursa: observator