Guvernul ar pregăti o asumare a răspunderii separată, în cinci puncte. Cu alte cuvinte, pentru fiecare măsură importantă din Pachetul 2 va exista o asumare a răspunderii. Draftul cu măsurile din Pachetul 2 poate fi consultat la finalul articolului.
UPDATE: Potrivit surselor Observator, vor fi cinci asumări de răspundere separată pe Pachetul 2 de măsuri fiscale. Cu alte cuvinte, Guvernul îşi va angaja răspunderea, separat, pe fiecare reformă din ceea ce numim generic „Pachetul 2”. Practic, va exista o asumare pentru reforma adminstraţiei locale, altă asumare pentru companiile de stat, altă asumare pentru măsurile fiscale, altă asumare pentru reforma în sănatate şi o altă asumare pentru pensiile speciale ale magistraţilor.
Premieră în politica românească
Explicația, spun surse politice, este aceea că Pachetul 2 ar fi riscat să pice la Curtea Constituțională în integralitate dacă toate cele 5 reforme ar fi fost incluse într-un singur proiect de lege. Astfel, liderii Coaliției consideră că elimină riscul ca ceea ce numim generic Pachetul II să pice la CCR dacă vor fi 5 angajări de răspundere separate.
Soluția aleasă generează, însă, o premieră în politica românească. Opoziția va avea ocazia să depună 5 moțiuni de cenzură separate pentru fiecare angajare de răspundere în parte. În același timp, vom avea și 5 contestații la CCR pe fiecare reformă. „Știu că e inedit, dar s-a stabilit că așa este mai coerent legislativ și că se înlătură riscul de neconstituționalitate”, a spus unul dintre liderii Coaliției pentru Observator.
Pensiile speciale ale magistratilor ar putea fi scoase din Pachetul 2
Principalele măsuri care vor fi cuprinse în acest al doilea pachet de austeritate au fost agreate în proporţie de 99% după negocierile purtate marţi seară la vârful coaliţiei de guvernare. Astăzi şi mâine se vor face ultimele reglaje, urmând ca vineri să fie adoptat de Guvernul condus de Ilie Bolojan şi trimis ulterior în Parlament unde poate primi amendamente. Cel mai probabil, luni, la începutul săptămânii viitoare, premierul va veni în faţa plenului reunit al Parlamentului şi îşi va angaja răspunderea pe acest al doilea pachet de măsuri.
Surse politice au declarat pentru Observator că pensiile speciale ale magistratilor ar putea fi scoase din Pachetul 2. Un scenariu discutat ar fi acela că acest proiect să fie trecut separat prin Parlament. Explicaţia ar fi că dacă Pachetul 2 va fi contestat la CCR ar putea să pice pentru pensiile magistraţilor şi atunci ar pica toate măsurile din Pachetul 2.
Principalele măsuri care vor fi cuprinse în acest proiect de lege
În primul rând vorbim despre creşterea impozitului pe proprietate, o măsură care îi vizează pe toţi proprietarii de case şi apartamente din România. Acesta va creşte cu până la 70% faţă de valoarea actuală. Apoi, vorbim despre reforma administraţiei locale cu o reducere de 40.000 de posturi. Din acestea, 6.000 de posturi sunt posturi de consilieri cu o economie de 2 miliarde de lei în fiecare an. Şi în fine, vorbim despre reforma companiilor de stat, adică reducerea numărului de membri în Consiliile de Administraţii şi tăierea indemnizaţiilor pentru membrii Consiilor de Administraţii. După negocierile purtate la vârful coaliţiei, această măsură nu se va aplica totuşi pentru companiile de stat care au făcut deja selecţia membrilor Consiilor Administraţie sau acolo unde această selecţie e în desfăşurare.
Inclusiv preşedintele Nicuşor Dan s-a implicat în negocierile purtate de liderii coaliţiei de guvernare. Şeful statului a venit marţi seară în premieră la Palatul Victoria, de când a preluat mandatul, şi a discutat cu liderii PSD şi PNL. Surse Observator susţin că în aceste discuţii, Nicuşor Dan a cerut măsuri ceva mai blânde.