România s-a impus cu 5-1 în San Marino, în etapa a doua a preliminariilor CM 2026. În celălalt meci al serii din Grupa H, Bosnia și Herțegovina a câștigat pe teren propriu în fața reprezentativei din Cipru, scor 2-1.
Michele Cevoli (6, autogol), Mihai Popescu (44), Răzvan Marin (55 – penalty), Ianis Hagi (75 – penalty) şi Denis Alibec (90+4) au marcat pentru ”Tricolori”, în timp ce golul de onoare al gazdelor a fost reuşit de Samuele Zannoni (67).
- Demirovic (22) și Hajradinovic (57) au punctat pentru Bosnia și Herțevovina, iar Pittas (45+2) a înscris pentru ciprioți. Marcatorul oaspeților a fost eliminat (90+5), după ce a văzut al doilea cartonaș galben.
Bosnia și Herțegovina, liderul Grupei H! Dzeko & CO, așteptați să facă 12 puncte după primele lor 4 meciuri
După primele două runde ale preliminariilor, bosniacii conduc clasamentul Grupei H, cu maximum de puncte (6). O performanță surprinzătoare a trupei lui Sergej Barbarez, care venea după 12 meciuri și 17 luni fără victorie.
Mai mult, Bosnia și Herțegovina e așteptată să defileze în continuare și să facă 12 puncte după 4 meciuri, având în vedere că următoarele sale două partide sunt împotriva celor din San Marino, cea mai slabă echipă din lume.
Este adevărat că din runda a treia va intra în joc și Austria, considerată favorita grupei, și lucrurile se pot schimba radical spre finalul preliminariilor.