Acasă STIRI SPORTIVE Stângă: „E greu să facem spectacol după doar câteva săptămâni”

Stângă: „E greu să facem spectacol după doar câteva săptămâni”

587
0

Tehnicianul Craiovei spune că de la o zi la alta jucătorii săi sunt tot mai încrezători şi acest lucru se resimte în modul cum se pregătesc

RECLAMĂ

Antrenorul CS Universităţii Craiova, Ovidiu Stângă, a avut răgaz să analizeze şi la rece meciul din week-end cu UTA Arad, fiind nemulţumit de modul cum echipa sa a abordat fazele fixe, permiţând oaspeţilor să aibă ocazii, în special în repriza secundă. „Partida cu UTA a fost una dificilă. Ştiam că nu au apărarea bună, dar de la mijloc în sus au jucat foarte bine, şi-au creat ocazii, mai ales din faze fixe. Am fost conştient că nu va fi un meci uşor. Noi ne creem ocazii din faze fixe, şuturi de la distanţă, dar nu şi din acţiuni construite. Avem nevoie de omogenizare, de relaţii de joc. Când l-am schimbat pe Scarlat, care nu mai putea, punându-l în locul lui pe Adi Ionescu, pentru că nu mai aveam fundaş central pe bancă, am căzut tactic. Sin şi Ferfelea au jucat a doua oară împreună, e greu să ajungem în câteva săptămâni la faze spectacol pe care le fac echipele mari. Continuitatea grupului poate să aducă limpezime în joc. De la o zi la alta îi văd mai încrezători pe băieţi, dar trebuie o creştere uşoară şi sigură, să nu mai apară oscilaţii în joc“ au fost concluziile lui Stângă, expuse la Oltenia 3 TV.

Antrenorul Universităţii consideră că inspiraţia sa va conta mai mult odată cu revenirea jucătorilor suspendaţi: „În opinia mea, am avut un rol pozitiv în grup, dar m-a ajutat şi valoarea lotului, care a crescut odată cu venirea lui Curelea şi Ferfelea. După ce vor reveni şi Pleşan, Dragalina va fi mai multă presiune şi pe mine, vom avea mai mulţi jucători pe post, ţine de inspiraţia mea pe cine aleg. Intrarea lui Izvoranu va însemna şi ridicarea jocului defensiv“.

Stângă a dezvăluit că mijlocaşul Claudiu Dragu a fost legitimat la o echipă abia spre finalul junioratului, la 17 ani, de aici apărând şi carenţele tactice şi de poziţionare ale acestuia: „Încerc să-l ajut cât pot. Într-un fotbal puternic nu ar fi avut nicio şansă probabil, dar la noi, unde e un nivel scăzut la centrele de copii şi juniori e alta povestea”.

Situaţia este complet diferită la Curelea, care este extrem de apreciat pentru profesionismul său: „Ceea ce face Curelea la antrenamente nu vezi la mulţi fotbalişti, când va fi sută la sută apt sunt convins că va avea reuşite şi în meciurile oficiale”.

Astăzi, un nou amical pe „Petre Deselnicu”

Astăzi, de la ora 16, pe terenul „Petre Deselnicu”, Universitatea Craiova va disputa un meci amical. Stângă a explicat şi de ce a decis să organizeze meciuri de verificare la mijlocul săptămânii: „Fac jocuri amicale pentru a da minute jucătorilor care nu evoluează foarte mult, pentru a-i ţine conectaţi, dar şi pentru a promova juniori. Îl observ acolo şi pe Ousmane Gueye, care  marchează meci de meci la echipa a doua şi trebuie să gestioneze foarte bine situaţia de acum. Am fost şi eu jucător şi înţeleg ce simte că nu este promovat repede la prima echipă, dar va sosi şi vremea lui”.

Despre adversarul de sâmbătă, de la Motru, antrenorul Craiovei a spus: „Motru este o echipă agresivă, grea, care nu a cedat uşor puncte şi teren. Singurul lucru de care mă tem este modul cum abordăm noi jocul, dacă o facem cum trebuie, e greu să ne bată cineva”. sursa: liga2.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentO interpretă de muzică populară din Gorj urcă pe podium alături de Cosmina Păsărin
Articolul următorInstanţa i-a RETRAS sancţiunea lui Becali. Latifundiarul din Pipera ar putea ieşi de după gratii