Șpaga dată de Dragoș Anastasiu a fost plătită, de fapt, de alți doi milionari români, timp de opt ani. Despre cine este vorba?
FANATIK a descoperit că între 2009 și 2010, alături de Dragoș Anastasiu, doar doi milionari au mai plătit mita cerută de Angela Burlacu, funcționara coruptă de la ANAF, pentru a opri controalele fiscale. Asta pentru că Angela Burlacu verifica doar firme deținute de acționari milionari, măcar ca valoare a companiilor. Ea lucra în cadrul Departamentului Marilor Contribuabili din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Angela Burlacu a convins în 2009, primul an în care a început să ceară șpagă pe factură, conform procurorilor, doar trei milionari să achite „șpaga de supraviețuire”, așa cum a fost caracterizată de fostul vicepremier, Dragoș Anastasiu.
Ce alți milionari au plătit șpaga de supraviețuire a lui Anastasiu?
Alături de Anastasiu, și Adrian Sârbu, la momentul 2009 probabil cel mai important om din mass-media autohtonă, a mai fost de acord să plătească o mită, așa cum reiese dintr-o altă anchetă a Direcției Naționale Anticorupție. Ultimul de pe listă, Cristian Petre, este un importator implicat inclusiv în livrări medicale către spitale.
Angela Burlacu a încasat mitele cerute, între 2009 și 2011, pe numele firmei Marian Feli, societate deținută de fiul său, Dragoș Cristian Burlacu, conform datelor de la Registrul Comerțului. După 2011, șpăgile erau primite și sub formă de atenții (cadouri, excursii), fie prin înțelegeri contractuale cu alte societăți deținute de Dragoș Cristian Burlacu.
Deși Angela Burlacu l-a convins pe Anastasiu și pe asociatul său, Cristian Băciucu, să plătească sub forma unui contract de consultanță fictivă mita, strategia sa a mai convins doar doi alți milionari în perioada 2009–2012, așa cum a descoperit FANATIK. Din bilanțurile companiei pe numele căreia se încasa șpaga, Marian Feli SRL din Ilfov, deținută de Dragoș Cristian Burlacu, fiul inspectorului fiscal, reiese că între 2009 și 2010, firma a avut venituri de 570.000 de lei.
Primul convins să dea șapaga de supraviețuire: Anastasiu
Însă prima șpagă încasată de inspectorul ANAF Angela Burlacu a fost cea de la grupul Eurolines, deținut în 2009 de Anastasiu, cel puțin așa reiese din ancheta procurorilor anticorupție. Firma Touring Europabus Romania SRL, deținută de Dragoș Anastasiu, a început să plătească „șpaga de supraviețuire” în numele grupului Eurolines în luna mai 2009.
După cum a declarat fostul vicepremier, acesta a fost constrâns de Angela Burlacu, inspector în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, să-i plătească lunar câte 2.000 de euro pentru a-i facilita o returnare de TVA care depindea de finalizarea unui control pe contractele de muncă ale angajaților. Din această sumă, firma lui Anastasiu a plătit, conform procurorilor, peste 218.000 de lei.
„În perioada noiembrie 2009 – iulie 2011, ca urmare a solicitării inițiale, a primit indirect suma totală de 218.582,44 lei, achitată în contul societății Marian Feli SRL, sub forma onorariilor aferente contractului fictiv de prestări servicii de marketing”, precizează anchetatorii în rechizitoriu.
„Dragoș Cristian Burlacu i-a pus la dispoziție inculpatei Angela Georgeta Burlacu societatea Marian Feli SRL pentru ca, prin intermediul acesteia, să se realizeze cadrul aparent legal prin care aceasta să primească sumele necuvenite pentru sine sau pentru membrii familiei sale”, explică anchetatorii relația dintre inspectorul ANAF și firma prin care se încasa șpaga.
Cine a fost cel de-al doilea convins să dea șpaga angajatei ANAF
Dacă grupul Eurolines semna contractul de șpagă în mai 2009, al doilea contract descoperit de procurori a fost cel cu grupul Mediafax, controlat atunci de Adrian Sârbu, care a început în septembrie 2009.
„În cursul cercetărilor efectuate cu privire la faptele sesizate, a fost identificat contractul fără număr din data de 1.09.2009, încheiat de Marian Feli SRL în calitate de consultant și Mediafax SA, în calitate de beneficiar, având ca obiect prestarea de servicii de consultanță financiară, de afaceri și management de către consultant, pentru și în favoarea beneficiarului”, se precizează în rechizitoriul 234/2/P/2016 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție.
DNA a decis să separe anchetele de corupție din cazul Anastasiu și Sârbu. În cazul Anastasiu, a obținut condamnarea Angelei Burlacu; în cazul Sârbu, faptele s-au prescris până s-a ajuns la condamnare. Grupul lui Adrian Sârbu a plătit 8.000 de lei pe lună, tot aproape 2.000 de euro, către Marian Feli SRL ca o taxă de protecție pentru Angela Burlacu, conform dosarului de la instanță consultat de FANATIK. Suma plătită până la finalul anului 2011 ajunge la 120.000 de lei.
Al treilea milionar pe lista mitei: Ioan Cristian Petre
Angela Burlacu a mai încasat șpagă și de la grupul de firme controlat de Cristian Ioan Petre. Acesta a început să plătească contracte fictive de consultanță către Marian Feli din octombrie 2009.
„Conform procurorilor DNA, în perioada 19 octombrie 2009 – 21 decembrie 2009, când la societatea Aline Distribution SRL o echipă de inspectori ANAF din care făcea parte și suspecta desfășura o acțiune de control, aceasta a pretins sume de bani, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra persoanelor cu funcții de conducere din ANAF, astfel încât, pe viitor, societatea să nu fie supusă unor controale apreciate ca fiind dese și agresive. Remiterea sumelor urma să se facă periodic sub forma onorariilor în baza unui contract fictiv de prestări servicii de consultanță financiar-fiscală încheiat de societatea Marian Feli SRL cu societatea Woodrow Properties International SRL”, se precizează în rechizitoriul anchetei în care este inclus și Dragoș Anastasiu.
„În perioada martie 2010 – mai 2012, inculpata a primit indirect suma totală de 115.810 lei (aproximativ 25.176 euro), achitată în contul societății Marian Feli SRL, sub forma onorariilor aferente contractului fictiv de prestări servicii de consultanță financiar-fiscală”, precizează anchetatorii.
Astfel, din 2009 și până la finalul lui 2011, firmele lui Dragoș Anastasiu, Adrian Sârbu și Ioan Cristian Petre au achitat șpăgi de supraviețuire sau de îmbogățire, cum au fost împărțite de fostul vicepremier, în valoare totală de 450.000 de lei. Procurorii nu au explicat în anchetele lor dacă diferența până la 570.000 de lei – veniturile din perioada 2009–2011 ale firmei Marian Feli – provine din activități legale sau nu.
Tot din rechizitoriul procurorilor DNA putem afla, defalcat, că sumele care au fost plătite de firma lui Dragoș Anastasiu în cei 8 ani de „colaborare” cu funcționara ANAF Angela Georgeta Burlacu au fost de 784.136 de lei.
Ce pedeapsă a primit angajata ANAF în dosarul șpăgii de supraviețuire
Georgeta Angela Burlacu a fost condamnată la 5 ani și 2 luni de închisoare, în iunie 2023, fiind acuzată că, timp de opt ani, a primit mită mascată sub forma unor contracte fictive de consultanță încheiate. Fiul acesteia, Dragoș Cristian Burlacu, a fost achitat definitiv, deși în primă instanță fusese condamnat la 6 ani și 3 luni de închisoare pentru complicitate la luare de mită. Achitarea a survenit ca urmare a prescrierii faptelor.
Conform datelor disponibile pe platforma termene.ro, Dragoș Cristian Burlacu, de profesie contabil, este asociat în două societăți comerciale: Royal Accounting Expert SRL și BDC TAX & Accounting SRL, care, în ultimul an fiscal, au înregistrat o cifră de afaceri cumulată de 1,2 milioane de lei și un profit net de 374.000 de lei. Și aceste două firme sunt precizate de procurori în rechizitoriul care a dus la condamnarea Angelei Burlacu.