Soţia şoferului de TIR mort la Bradu a transmis un mesaj teribil pe Facebook: „Mă pregătesc să vin după tine!”, a scris femeia, distrusă de durere. Ea şi Alex se căsătoriseră acum 7 luni.
Un teribil accident de circulaţie a avut loc miercuri de dimineaţă pe DN1, la Bradu, cabina unui camion arzând ca o torţă, după ce a lovit un cap de pod. Cabina a rămas suspendată deasupra Oltului, unul dintre cei doi şoferi din echipaj, cel care era pe locul din dreapta, fiind căutat ore în şir în râul Olt, unde a căzut după impact. Alex, care avea 27 de ani, a fost găsit fără viaţă, după peste 7 ore de căutări în apele râului.
Căsători de 7 luni, Alex a lăsat în urma lui o mare de suferinţă. Soţia lui, Simona, a postat un mesaj cutremurător pe Facebook, joi de dimineaţă, la 24 de ore după decesul lui Alex: „Buna dimineata iubire ma pregătesc sa vin după tine sa te aduc acasă toată noaptea ai fost lângă mine două ore m am odihnit dar ma simt odihnita ca atunci cand dormeam la tine in brate te iubește mult zâna ta prințul meu 😘😘😘😘😘😘”
Simona postase şi în seara zilei de miercuri un mesaj tulburător: „Ai fost îngerul meu păzitor de șapte luni sotul meu iubitul meu ai fost cel care mi a facut zilele cat mai fericite iar acum te ai dus la îngeri mult prea devreme stiu ca de acolo de sus vei avea grija de mine si de copii in continuare te iubește mult zâna ta asa imi spuneai 😥😥😥😥😥😥😥”.
TIR-ul venea din Austria și transporta produse lactate. Cei doi șoferi făcuseră pauză la Bradu și s-au schimbat la volanul autotrenului. Urmau să ajungă în Ploiești, unde marfa trebuia descărcată la unul din magazinele unui lanţ austriac.
Sursa: observator