Soția inginerului Zaharia Barbu, decedat zilele trecute la Pitești după intervenția violentă a doi oameni ai legii, a afirmat că „Poliția a ajuns mai rău ca Miliția”.
Soția lui Zaharia Barbu, revoltată de modul în care au acționat oamenii legii
„Poliția noastră a ajuns să fie mai rău decât era Miliția. Miliția nu ar fi făcut așa ceva. Am ajuns ca în America”, a spus soția inginerului, despre intervenția polițiștilor.
Mama inginerului: „Lasă-l mă, că-l omori”
Cei doi polițiști din Pitești, arestați preventiv pentru uciderea inginerului Zaharia Barbu
Cei doi oameni ai legii care au intervenit violent la Pitești săptămâna trecută au fost arestați preventiv pentru uciderea inginerului Zaharia Barbu.
Tribunalul Argeș a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a agenților de poliție Daniel Drăghici și Ilie Florea, acuzați în cazul morții inginerului Zaharia Barbu, după ce l-au trântit și imobilizat la pământ. Medicii legiști au stabilit că inginerul a murit asfixiat, din cauza presiunii pe gât și pe piept.
Lucian Bode, despre cazul lui Zaharia Barbu: „Cei vinovați vor plăti. Fiecare răspunde pentru faptele sale”
Lucian Bode, ministrul de Interne, a precizat, într-o conferință de presă, luni, cu privire la cazul de la Piteşti, unde un bărbat şi-a pierdut viaţa în urma intervenţiei poliţiştilor, că este regretabil ceea ce s-a întâmplat, menționând că vinovații vor plăti. Ministrul a reiterat faptul că este o anchetă penală în curs de desfășurare.
Pentru mine, ca ministru al MAI, orice misiune încheiată tragic este o palmă dată sistemului de ordine şi siguranţă publică, care zdruncină încrederea românilor în această instituţie fundamentală în stat care este Poliţia Română. Filmul evenimentelor îl cunoaşteţi, nu îl reiau, doar ştiţi că este o anchetă penală în curs, s-a început cu cercetarea faptei, in rem, legat de uciderea din culpă, iar acum vorbim despre o acuzaţie a procurorilor, lovituri cauzatoare de moarte, ştiţi că sunt doi poliţişti reţinuţi cu propunerea de arestare pentru 30 de zile. Cei vinovaţi vor plăti, iar un lucru să fie foarte clar, fiecare răspunde pentru faptele sale”, a afirmat Lucian Bode, luni, într-o conferinţă de presă.
sursa: https://www.gandul.ro/stiri/video-sotia-lui-zaharia-barbu-inginerul-decedat-la-pitesti-politia-a-ajuns-mai-rau-ca-militia-19618683?utm_source=stirileprotv&utm_medium=referral&utm_campaign=refferalPost