Președintele României, Nicușor Dan, merge duminică în Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de liderul PSD, Sorin Grindeanu, după întâlnirea cu președintele de marți.
„Știu de la președinte de aseară că va merge duminică. Îmi pare rău, poate am spus în avans aceste lucruri”, a declarat Grindeanu, la postul Digi 24.
El a explicat ulterior de ce e importantă pacea din Ucraina inclusiv pentru România, cât și pentru continentul european.
„E importană această pace bună pentru securitatea noastră. Nu mi-a plăcut când a fost acel format cu Trump, iar România lipsea. Cred că ni se trage de la un mod greșit în a înțelege arhitectura europeană, poate chiar un complex: să nu zicem nimic, că ne e mai bine așa să trăim. Am trecut peste asta și mă aștept să fim mai implicați, dar cu argumente, nu țipete”, a mai explicat Grindeanu.
O să avem trupe românești de menținere a păcii în Ucraina? Răspunsul lui Grindeanu:
„Azi când vorbim, nu! Nu trebuie să o spun eu: a spus asta președintele, ministrul Apărării. Apreicez eforturile administrației Trump, pentru un acord durabil și ferm”, a spus Grindeanu.
Liderul social-democraților a adus în discuție și cum a început cel de-al Doilea Război Mondial.
„Semințele celui de-al doilea război mondial au fost puse la Versailles, când unele părți au fost nedreptățite. E nevoie de o pace care să asigure Ucrainei toate garanțiile. E ceea ce își dorește și Trump, și România. Ăsta e drumul. Nu e însă un drum de scurtă durată, la cum se comportă Putin și Rusia”, a conluzionat Grindeanu.
Sursa: VIDEO Sorin Grindeanu dă din casă: ‘Nicușor Dan merge duminică în R. Moldova!’