Sorin Cârțu, președintele de onoare de la Universitatea Craiova, a vorbit despre prestația lui Ștefan Baiaram din meciul Rapid, scor 2-1.
Extrema dreapta de la Craiova a ratat o ocazie mare. A lovit mingea greșit cu piciorul stâng și l-a exasperat pe Cârțu, fost mare atacant al oltenilor.
Golurile victoriei oltenilor în Giulești au fost marcate de Anzor și Alexandru Mitriță. Zajkov, stoperul Craiovei, și-a dat autogol.
Sorin Cârțu: „Nu știu ce să-i mai fac! Am vorbit cu el, dar aici depinde tot de munca pe care o faci individual”
„Baiaram e la al nu știu câtelea meci pe care îl joacă în Giulești… dacă ar fi să jucăm după noi, am face-o numai aici, pentru că el joacă destul de bine când e pe teren în Giulești.
(n.r. – A fost a 26-a oară când a ratat singur cu portarul în acest sezon) Nu am ce să îi fac, nu știu ce să-i mai fac! Am vorbit cu el, dar aici depinde tot de individualitate, de munca pe care o faci individual.
Cum a scăpat acolo și să dai cu stângul în felul acela… Eu vorbesc și din punctul meu de vedere, eu la vârsta lui dădeam cu ambele picioare la fel. E diferită situația aici.
Eu tot timpul am făcut prin lucru, când scăpam în stânga nu mi-o făceam numai pe dreptul.. El, la momentul în care a scăpat acolo, trebuia să scoată mult mai mult în faza aia. I-a dat în cap, pentru că stângul lui e moale, nu este foarte periculos.
Scapă mereu, își creează ocazii, a cerut în spatele apărării foarte bine, așa se face, trebuie să caute mereu diagonala. L-a jucat Mitriță foarte bine acolo, dar când ajungi în poziția aia ori dai la lung, iar în acea fază putea da și pe colțul scurt”, a declarat Sorin Cârțu, potrivit fanatik.ro.
Cifrele lui Baiaram în acest sezon de Superliga

Sorin Cârțu, scos din sărite de jucătorul Craiovei: „Nu știu ce să-i mai fac”