Assad, lăudat de Sorin Cârțu după tripla din returul Craiova – Sarajevo. Cine este celălalt jucător care l-a cucerit pe președintele oltenilor.
Assad Al-Hamlawi a intrat în istoria Universității Craiova după hattrick-ul cu Sarajevo. Atacantul palestinian a fost lăudat în direct de patronul Mihai Rotaru la FANATIK SUPERLIGA. Ce părere are președintele Sorin Cârțu despre noul vârf al oltenilor.
Impresia lui Sorin Cârțu despre Assad după tripla în returul Craiova – Sarajevo
Universitatea Craiova are un nou atacant marcator. Assad Al-Hamlawi, transferat în această vară, are un impact uriaș în acest start de sezon, marcând deja 5 goluri în 4 apariții pentru olteni.
Sorin Cârțu a vorbit în direct despre atacantul palestinian și nu s-a ferit să îl laude. Președintele clubului din Bănie nu s-a abținut să nu îl remarce și pe ucraineanul din poarta echipei, Pavlo Isenko.
„E atacant bun. Are momente în joc când se exprimă chiar ca un atacat. V-am spus chiar de la faza de la meciul cu FC Argeș. Acum a avut iar un moment de inspirație, s-a exprimat chiar ca un atacant. L-a jenat puțin pe apărătorul advers, îl scoate puțin de pe traiectorie. Șmecherie de atacant care nu ți-o fluieră nimeni, iar execuția a venit imediat. Foarfecă cu spatele la poartă, a făcut execuția care se impunea cât mai repede.
E atacant. Și la golul 2 al lui mi-a plăcut cum s-a demarcat. A cerut pe o demarcare largă și din timpul alergării s-a fixat pentru a trage la poartă. A avut mișcări de atacant și sperăm să îl vedem în continuare așa, să ne facă bucuroși. Sperăm să aibă continuitate în tot ceea ce face. Cartea de vizită a unui atacant sunt golurile.
„Este un câștig mare, la fel și cum este cu portarul Isenko”
Noi sperăm și la mai bine din partea lui și a celorlalți. La început este în căutarea unor relații de joc cu coechipierii. Sunt antrenamente puține care s-au făcut până acum cu coechipierii. El a ieșit mai mult în evidență prin aceste jocuri. Sperăm la bine cu el. Este un câștig mare, la fel și cum este cu portarul Isenko.
Așa ca o concluzie pe care am tras-o. Poate că a fost mai bine că nu a egalat Crețu la ultima fază acolo. Înfrângerea ne-a creat puțină teamă, care întotdeauna, dacă e interpretată bine duce către o concentrare. Este de remarcat că înfrângerea de la Sarajevo a fost analizată bine de banca tehnică, de Mirel. Chiar merită felicitați pentru acest lucru, au jucat această partidă cum se joacă o etapă din asta de cupe europene”, a spus Sorin Cârțu la FANATIK SUPERLIGA.