Sorin Cârțu a fost foarte dezamăgit după Rapid – Universitatea Craiova 1-0 și nu l-a menajat nici pe antrenorul Costel Gâlcă pentru startul ratat de 2025.
Universitatea Craiova are un start de 2025 ratat, iar înfrângerea din Giulești, 0-1 contra Rapidului, îl pune pe Costel Gâlcă într-o situație delicată. Sorin Cârțu i-a reproșat lui Gâlcă modul în care a gândit confruntarea cu Rapid, cu un singur atacant în fața a trei fundași centrali folosiți de Marius Șumudică.
Sorin Cârțu, reproșuri pentru Costel Gâlcă după Rapid – Universitatea Craiova 1-0: “De ce nu ai jucat de la început la fel ca în repriza a doua?”
“Repriza a doua noi am schimbat sistemul… de ce nu l-ai jucat de la început? Adversarul mi s-a expus de prima dată cu 5 (n.r. – formula folosită de Rapid, cu 3 fundași centrali), eu nu pot să sparg acolo cei trei din zonă centrală doar cu Lukic. E o părere a unui fost antrenor, cu 700 și ceva de meciuri antrenate. Peste 500 în Divizia A.
Pun și eu doi atacanți, ca să am eficiență. Așa cum a făcut în repriza a doua, așa mergea de la început. Era normal. Așezarea tactică o facem pentru că suntem disperați sau pentru că așa impune jocul?
Multe echipe trec pe doi atacanți când sunt conduse. Mulți ne dăm antrenori ofensivi, dar jucăm cu un atacant. Dacă vreau să dau gol, de ce nu joc cu doi atacanți de la început.
Sorin Cârțu, ultimatum pentru Costel Gâlcă la Universitatea Craiova: “Nouă puncte în următoarele meciuri sau suntem pa!”
De asemenea, Sorin Cârțu i-a transmis clar lui Gâlcă obiectivul pentru următoarele trei partide. Universitatea Craiova are nevoie de trei victorii în acest interval pentru a rămâne în lupta pentru titlu în SuperLiga. În caz contrar, inclusiv prezența în play-off este în pericol. Și, desigur, și postul lui Gâlcă.
Îți trebuie o mare știință ca antrenor să gestionezi asemenea momente. Că e în stare Gâlcă sau nu, vedem după astea 3 etape. Acum își dă examenul de ce înseamnă știința lui de antrenor. Nimic sub nouă puncte în următoarele trei meciuri. Ai două partide acasă.
Gâlcă își arată valoarea, decizia va fi a acționarilor. Dar ce e sub 9 puncte, suntem pa! Mica dramă se transformă într-o dramă mai mare. Tu ca antrenor nu pregătești jucătorii în meciuri oficiale.
Universitatea Craiova, start ratat în 2025. Doar două puncte obținute în derby-urile cu Rapid și Dinamo
Cei care intră în teren să respecte niște parametri, asta e obligația ta de antrenor. Cicâldău și Anzor erau cu niște parametrii care nu îi recomanda să joace din minutul 1 cu Rapid”, a explicat Sorin Cârțu la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.
Universitatea Craiova a obținut un singur punct în 2025, din partidele cu Dinamo și Rapid, și are 36 de puncte în 23 de etape disputate până acum. Este pe locul 4 și riscă să iasă din zona de play-off dacă nu va începe să obțină victorii în următoarele partide.