Sezonul din SuperLiga s-a încheiat, dar cu deznodăminte diferite pentru Universitatea Craiova și Rapid. Ce replici savuroase și-au aruncat Sorin Cârțu și Robert Niță în direct.
A mai trecut un sezon din SuperLiga. Universitatea Craiova va reprezenta România în preliminariile Conference League, clasându-se pe locul 3 în play-off, în timp ce Rapid trebuie să se mulțumească cu a 5-a poziție. Sorin Cârțu și Robert Niță au avut un schimb de replici savuros în direct.
Dialog tare între Sorin Cârțu și Robert Niță în direct după finalul sezonului din SuperLiga
Rapid a sperat până în ultimul moment că va îndeplini ultimul obiectiv pentru care mai lupta, anume participarea în cupele europene. Eșecul cu 1-4 din penultima etapă, acasă cu CFR Cluj, i-a făcut pe giuleșteni șă își ia adio de la Europa.
Sorin Cârțu a avut o intervenție telefonică la FANATIK SUPERLIGA, unde și-a început discursul cu un mesaj special pentru Robert Niță. Oficialul Universității Craiova a ținut să îi mulțumească rapidistului pentru că, prin rezultatele echipei bucureștene, oltenii au avut doar de profitat.
„Dacă nu era Rapid să facă 2-2, la U Cluj, nu mai prindeam locul 3!”
„Vreau și eu, îl văd supărat pe Robert, să îl felicit pentru obiectivul pe care l-a realizat. Bă, dar nu obiectivul lui Rapid. Obiectivul nostru, că dacă nu era Rapid să facă 2-2, la U Cluj, nu mai prindeam locul 3!”, a spus Sorin Cârțu la începutul intervenției sale.
„Nea Sorin, i-am zis așa domnului Rotaru, mai pe ocolite, măcar o shaorma, dar a zis, nu vorbesc eu, bă, cu tine, eu sunt al nivel, doar cu Adrian Ilie. Dumneata fiind și antrenor și în conducere ai sesizat-o!”, a fost răspunsul lui Robert Niță.
„Îi dau o ceafă cu cartofi prăjiți, cu ce vrei tu, murături de toate!”
„Bine, bă, vii tu la Craiova, te țin eu pe la restaurant, îți dau și cofetărie!”, a replicat Cârțu. „Nu, eu zic să-i dai doar o savarină, atât!”, a spus și moderatorul Horia Ivanovici, râzând.
„Asta zic, îi dau o ceafă cu cartofi prăjiți, cu ce vrei tu, murături de toate de la… Restaurant din ăsta, cu specific românesc. Bă, oricum, bravo Rapid.
Fii atent, și cu o etapă înainte ne-a rezolvat, că dacă nu luau bătaie de la CFR, mai sperau. Așa, am fost sigur, măcar de locul 4!”, a spus pe final Sorin Cârțu la FANATIK SUPERLIGA.