Acasă Monden Sora Andreei Tonciu și-a schimbat complet viața! Lorena s-a angajat și a...

Sora Andreei Tonciu și-a schimbat complet viața! Lorena s-a angajat și a început să-și câștige singură primii bani. De ce nu i-a picat bine Andreei vestea: ”Nu prea e de acord”

104
0

Sora Andreei Tonciu a luat o decizia care i-a schimbat total viața. Lorena a hotărât că e timpul să meargă la serviciu, astfel că de puțin timp s-a angajat. Unde și cum?! Ne spune în exclusivitate pentru Spynews.ro. Un lucru e însă cert, sora ei, Andreea Tonciu, nu pare chiar atât de încântată de decizia ca aceasta să lucreze la un program de 9 ore zilnic.

RECLAMĂ
  • Sora Andreei Tonciu și-a găsit serviciu
  • Lorena Tonciu s-a angajat și are program zilnic
  • Unde lucrează tânăra

Dacă până la 25 de ani a stat și a studiat, acum, după terminarea facultății, sora Andreei Tonciu a decis că trebuie să facă ceva cu viața ei. Astfel, Lorena a hotărât în urmă cu două luni să meargă la interviuri de angajare, iar acum are deja serviciu și merge în fiecare zi e la birou.

Lorena Tonciu, sora Andreei Tonciu, și-a găsit serviciu! S-a angajat și zi de zi merge la muncă

Tânăra ne-a spus că i s-a schimbat complet viața după ce s-a angajat, asta deoarece dacă înainte obișnuia să se trezează târziu, acum își începe ziua foarte de dimineață, pleacă la job, iar acolo stă până seară. Dacă vă întrebați și unde a decis sora Andreei Tonciu să se angajeze, atunci trebuie să știți că bruneta lucrează într-o multinațională în domeniul construcțiilor și petrece 9 ore pe zi la muncă, 8 ore de program și o oră pauză.

„Încerc să evoluez din ce în ce mai mult, cu fiecare zi care trece. De două luni m-am angajat, am terminat facultatea și îmi tot căutam un job, pentru că nu mai puteam să stau degeaba. Fac și eu 25 de ani și trebuia să încep să lucrez. Până acum nu am lucrat deloc și mă săturasem să pierd timpul. Într-adevăr, am avut facultate. Mi s-a schimbat complet programul. De obicei, mă trezeam pe la 9-10 dimineața și mai stăteam în pat până pe la 1-2, abia atunci mă ridicam. Acum e cu totul altfel. La 6:30 mă trezesc, iar la 8:30 sunt deja la birou. Lucrez la o multinațională, într-o firmă de construcții, și stau la muncă 9 ore – 8 ore de program și o oră pauză”, a spus sora Andreei Tonciu.

În ciuda noii sale rutine, Lorena încă se obișnuiește cu trezitul devreme și cu drumul lung până la locul de muncă, care durează aproximativ o oră și jumătate din centrul Capitalei până în zona de nord.

”Încă îmi e greu cu trezitul, dar n-am ce face, trebuie să muncesc. La facultate am avut noroc cu programul, pentru că la licență a fost pandemia și am făcut online. Mă trezeam direct la 8, porneam laptopul și era foarte comod. Iar la master, aveam cursuri după-amiaza. Fac acum spre muncă cam o oră și ceva. Lucrez în zona de nord, iar eu stau în centru, deci pierd destul timp pe drum. Am noroc de niște colegi super ok, mă înțeleg foarte bine cu ei”, a mai zis ea.

Andreea Tonciu nu e neapărat de acord ca sora ei să lucreze

Andreea Tonciu e preocupată de cariera surorii sale, iar Lorena ne-a mărturisit că aceasta nu este neapărat de acord cu alegerea ei de a lucra la job clasic, considerând că ar trebui să își construiască propria afacere. Lorena însă simte că, pentru început, e mai bine așa și se concentrează pe serviciul pe care și l-a ales.

”Sunt și foarte mulțumită de salariu. Dacă nu eram, nici nu mă lăsa Andreea să mă angajez! Ei nici nu-i vine să creadă că muncesc, nu se aștepta. Mă vede în continuare ca pe un copil, nu mă imagina având un program fix. Nu prea e de acord să fiu angajată undeva, zice că trebuie să am afacerea mea, dar eu cred că, pentru început, e foarte bine așa. Mâine-poimâine poate mă fac dezvoltator imobiliar!”, a mai zis tânăra.

În plus, Lorena Tonciu își va sărbători curând ziua de naștere și a spus că, deși nu are planuri mari, i-ar plăcea să întâlnească un ”iubit milionar” care să o ducă la Monaco cu avionul privat, având în vedere că, a doua zi după ziua ei de naștere, trebuie să meargă la birou.

”Nu știu cum o să-mi sărbătoresc ziua, n-am niciun plan. Poate între timp îl găsesc pe Abdul sau cum se poartă, să-mi închirieze un avion privat să mă ducă la Monaco. Oricum, luni trebuie să fiu la muncă. Acum nu mai pot să plec când vreau, trebuie să-mi iau zile de concediu. Nu mai pot să-mi planific vacanțele ca înainte, dar ai mei tot își fac planuri. Mai călătoresc însă și în interes de serviciu. Mă mai trimit de la muncă în afara țării, dar nu o simt ca pe o vacanță. Așa e la început, până mă obișnuiesc cu ritmul”, a mai spus bruneta.

În ceea ce privește cadoul pe care îl așteaptă de la apropiați de ziua ei de naștere, Lorena Tonciu nu e pretențioasă și vrea doar o mașină mai mare, căci pe cealaltă a vândut-o. Nu își dorește o mașină puternică, ci doar una mai încăpătoare, un SUV.

”Mi-am vândut mașina și îmi doresc una nouă. Nu vreau neapărat o mașină mai puternică, că nu sunt pasionată de viteză, dar vreau una mai mare”, a mai declarat ea.

Sursa: Sora Andreei Tonciu și-a schimbat complet viața! Lorena s-a angajat și a început să-și câștige singură primii bani. De ce nu i-a picat bine Andreei vestea: ”Nu prea e de acord” | Spynews.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentAurel Pădureanu, confesiuni dureroase la patru ani de la moartea Corneliei Catangă! Îi duce zilnic dorul iubirii vieții lui
Articolul următorMircea Lucescu a revenit după ce a anunțat că poate pleca oricând de la națională: ”Să lăsăm pesimismul ăsta românesc nenorocit”