Instituția Prefectului Mehedinți anunță că doi mehedințeni vor sprijini la îmbunătățirea situației generate de Coronavirus. Este vorba despre Iulian Pătrașcu și interpreta Niculina Stoican.Image
„Patronul firmei INTIM, mehedințeanul Iulian Pătrașcu, a contactat astăzi Instituția Prefectului județul Mehedinți pentru a-și manifesta disponibilitatea de a ajuta persoanele izolate la domiciliu. Domnia sa este dispus să ofere bani și produse din fabrica de carne și mezeluri Intim. Și îndrăgita interpretă de muzică populară, Niculina Stoican, vrea să dea o mână de ajutor. Niculina Stoican va oferi apa plată ”Linna” din fabrica sa de la Isverna pentru cadrele medicale de la secția de boli infecțioase a Spitalului Județean de Urgențe din Drobeta Turnu Severin.”, anunță reprezentanții Instituției Prefectului.Image
”Orice ajutor este binevenit în această perioadă dificilă pe care o traversăm. Vreau să le mulțumesc personal pentru gestul dumnealor, prin care demonstrează că noi mehedințenii putem fi solidari, uniți în astfel de momente”, declară prefectul de Mehedinți, Cristinel Pavel.
Sursa: actualmehedinti.ro