O şoferiţă începătoare, care era cu mâna pe telefon, a fost filmată când intră violent în parapetul de la Pasajul Obor. Femeia a recunoscut că era mai atentă la mobil, decât la volan.
Un accident care putea avea urmări teribile a fost surprins în trafic de o cameră instalată pe o maşină, duminică de dimineaţă, în Bucureşti. Un Reanaul condus de o şoferiţă începătoare a intrat violent în parapetul de la Pasajul Obor. Cel care a filmat şi a postat imaginile pe grupul FailTrafic.ro, de pe Facebook, a şi povestit ce s-a întâmplat.
„Din ceea ce a spus soferita, la un moment dat, s-a aplecat sa isi ia telefonul. Dupa ce am vazut clipul, as adauga ca s-a intins dupa telefon, dar tinandu-se si tragand (involuntar) de volan (se si poate observa – cu cateva secunde de a tavali gardurile, se uita spre dreapta si se apleaca usor). Am oprit imediat sa vad daca este in regula, nu a fost nevoie de ambulanta, a iesit pe picioarele ei din masina, constienta, un pic zgaltaita, dar in regula.
Intre timp, au venit sotul soferitei care a sunat la 112, apoi Politia, Pompierii, cei de la STB, ADP (pentru garduri), hartogarie, agitatie sa elibereze si sa curete drumul (baia de ulei sparta, pata de ulei consistenta pe asfalt). Nu am avut voie sa mutam masina, cei de la Politie ne-au cerut sa o lasam pe loc pana ajung ei (dupa vreo 7-8 minute) si sa punem un triunghi pe sosea.”, a scris Bogdan Motrescu.
Sursa: observator