Amenzi usturătoare pentru cei ce opresc mașina în zona școlilor!
Un proiect legislativ dorește introducerea unor spații special amenajate în jurul unităților de învățământ pentru părinții care își aduc și își iau copiii de la școală sau grădiniță. Aceste spații vor fi semnalizate special în acest scop iar ele pot fi utilizate timp de 20 minute în intervalul 7:00-20:00 doar de șoferii care așteaptă copiii.
Astfel, amenzile vor apărea doar în cazul celor care staționează în aceste spații în intervalul menționat într-un mod neîndreptățit. Se vorbește despre amenzi care pornesc de la 580 lei și pot ajunge până la 725 lei.
„Creşterea substanţială şi constantă a parcului auto la nivel naţional a generat o problemă reală în ceea ce priveşte asigurarea numărului de locuri de parcare, precum condiţiile în care se efectuează oprirea şi staţionarea vehiculelor pe spaţiul carosabil. Fără o reglementare adecvată, copiii preşcolari şi şcolari sunt supuşi unor riscuri uriaşe în ceea ce priveşte siguranţa circulaţiei în interiorul parcărilor, pe trotuare, chiar şi la traversarea drumurilor prin locurile special marcate. De cele mai multe ori, parcarea neregulamentară a vehiculelor în proximitatea intrării în unităţile şcolare şi grădiniţe generează nu numai ambuteiaje şi disconfort, ci pune în pericol venirea şi plecarea de la cursuri ale elevilor şi preşcolarilor” spune inițiatorul proiectului, Robert Sighiartău conform adevarul.ro .
sursă foto: ziare.com
sursa: https://3minute.net/amenzi-mari-pentru-soferii-care-opresc-langa-scoli/