Un șofer român a fost strivit în cabina micului său camion, în Ungaria, și pompierii l-au scos mort dintre fiare. Accidentul a avut loc joi de dimineață, șoferul venea spre casă.
- Șoferul mort conducea un Sprinter înmatriculat în Timiș.
- El tracta o platformă, avea 4 autoturisme încărcate.
Impactul devastator a avut loc pe autostrada M5, la km 35, în direcția Szeged, iar șoferul român al unui sprinter supraîncărcat n-a avut nicio șansă de supraviețuire. La volanul unui mic camion care tracta și o remorcă, având 3 autoturisme pe platforme, acesta a fost efectiv strivit în cabină.
Șoferul n-a frânat la timp, sau deloc, sau pur și simplu nu a mai putut opri ansamblul în timp util, el intrând direct într-un camion care oprise în fața lui. Prima mașină de pe platformă, un jeep, s-a prăvălit peste cabina în care era românul, practic el fiind strivit între acesta și semiremorca din față.
Șapte km de blocaj după accident a suportat autostrada, iar salvatorii veniți la fața locului au folosit unelte grele de descarcerare pentru a scoate din cabină corpul șoferului român.
Sursa: observatornews.ro