Acasă Stiri Şofer beat şi agresiv, împuşcat de poliţiştii din Alba

Şofer beat şi agresiv, împuşcat de poliţiştii din Alba

342
0

Un șofer beat din Câmpeni a fost împușcat de un polițist, după ce a refuzat să oprească la semnalele agenţilor, apoi, când într-un final a oprit, a devenit agresiv cu poliţiştii, apoi a rupt-o la fugă.

RECLAMĂ

Poliţiştii au executat trei focuri de avertisment în aer şi apoi unul spre picioarele fugarului, rănindu-l.

Poliţiştii din Alba au împuşcat un şofer beat şi agresiv

„O patrulă de siguranță publică din cadrul Poliției Orașului Câmpeni, formată din polițist și jandarm, în timp ce acționa pe DN 75, pe raza orașului Câmpeni, a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, folosind semnalele luminoase și acustice. Șoferul autoturismului nu a respectat semnalul și și-a continuat drumul, motiv pentru s-a trecut la urmărirea lui. După aproximativ 200 de metri, șoferul urmărit a oprit autoturismul, iar polițistul din patrulă l-a legitimat și, întrucât emana miros de alcool, i-a solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest, moment în care acesta a devenit agresiv și a încercat să scape, alergând spre locuința sa. Polițistul l-a urmărit, l-a somat și pentru că bărbatul nu s-a supus somației, a efectuat trei focuri de avertisment, în plan vertical, după care a tras un foc de armă înspre membrele inferioare ale acestuia. Bărbatul urmărit, în vârstă de 45 de ani, din Câmpeni, a fost rănit la gamba piciorului stâng”, informează IPJ Alba.

Rănitul a fost transportat la spital, pentru îngrijiri medicale.

Sursa: observator

RECLAMĂ
Articolul precedentCârnaţi cu ace de pescuit aruncaţi pe stradă, în Baia Mare, pentru a ucide câini şi pisici
Articolul următorO pisică adusă într-un birou pentru a vâna șoareci a început să adune bani