Capodopera „Sfântul Sebastian” – pictată de El Greco, care i-a aparținut primului monarh al României și care ar fi fost scoasă din țară de regele Mihai în 1947 și vândută ulterior, estimată la câteva milioane de dolari – este în centrul unor procese în instanțele americane.
- Lucrarea este revendicată de statul român și de Paul Philippe al României, după ce a ieșit la lumină în spațiul public, când a fost scoasă la licitație la celebra casă Christie’s de o companie controlată de oligarhul rus Dmitri Ribolovlev, colecționar de astă, filantrop și actual proprietar și președinte al echipei de fotbal AS Monaco.
- Avocații angajați de Ministerul Finanțelor, autoritatea statului cu atribuții în recuperarea patrimoniului, au detaliat în exclusivitate pentru Gândul stadiul procesului din Statele Unite ale Americii pentru recuperarea tabloului, retras de Christie’s din New York de la licitație pe 5 februarie și găzduit de aceasta până la finalizarea acțiunilor în justiție.
Povestea tabloului „Sfântul Sebastian” al lui El Greco, pe numele lui adevărat Doménikos Theotokópoulos, aduce laolaltă controverse din istoria familiei regale a României, acțiunile statului comunist român de recuperare a lucrării care ar fi fost scos din țară de regele Mihai, dar și acuzații de fraudă și corupție din lumea achizițiilor de artă și, mai nou, conotații geopolitice în contextul sancțiunilor impuse Rusiei după invadarea Ucrainei.
Actualul tăvălug juridic a pornit la începutul acestui an, când casa de licitații Christie’s din New York a anunțat că tabloul va fi cap de afiș al colecției Old Masters planificată pentru 5 februarie 2025. Așa cum a anunțat ulterior Ministerul Finanțelor și a confirmat pentru Gândul chiar un purtător de cuvânt al casei de licitații, Christie’s a retras tabloul pe 4 februarie după ce a fost notificată despre faptul că opera este de drept proprietatea României, și îl găzduiește până la soluționarea definitivă a litigiilor.
Traseul litigiului
Concret, la începutul acestui an, România a depus o acțiune la instanțele din New York pentru recuperarea tabloului, iar în 30 mai 2025 a obținut măsura de indisponibilizare pe termen lung.
Contactați de Gândul, avocații care se luptă în instanțele americane, au detaliat ultimele acțiuni ale statului român, dar și ai celorlalte două părți care se consideră proprietari de drept ai capodoperei pictate de El Greco (1541 – 1614) în anii 1610 – 1614 și care a fost cumpărat de primul rege al României.
Pentru a recupera capodopera estimată la o sumă cuprinsă între 7 și 9 milioane de dolari, România a angajat o echipă internațională de avocați – constituită din Lexters (Stănescu, Vasile și Asociații), Nixon Peabody LLP și De Baecque Bellec Avocats. Potrivit avocaților mandatați de statul român, ultimele informații cu privire la acest tablou, înainte de apariția lui la Christie’s, erau de mai bine de acum 35 de ani.
„Procesul se desfășoară în prezent pe două planuri – Curtea Federală a Districtului de Sud din New York și Curtea Supremă a Statului New York. Prima acțiune a fost intentată de Paul-Philippe al României, împotriva casei de licitații Christie’s, pretinzând un drept de proprietate asupra tabloului în calitate de moștenitor direct al lui Carol al II-lea. În realitate, tabloul, care a aparținut primului rege al României, Carol I, a fost lăsat moștenire Statului Român, urmând ca acesta să rămână pentru totdeauna și de-a întregul în Țară (extras din Testamentul lui Carol I-Februarie 1899). Aceste aspecte au fost reținute inclusiv de casa de licitații, care a formulat o cerere de introducere a Statului Român în procesul declanșat în fața Curții Federale, ca proprietar de drept”, a declarat Alexandru Stănescu, partener Lexters, pentru Gândul.
Cea mai recentă acțiune în instanță în aparține prințului Paul, care se opune, în mod evident, acțiunilor statului român.
„România a declanșat procedura de respingere a acțiunii de interpleader din curtea federală în iunie 2025. Săptămâna trecută, Paul Philippe s-a opus moțiunii, susținând că România a renunțat la imunitatea suverană și reclamă existența jurisdicției diversității, specificitate a procedurii civile americane, asupra cererii reconvenționale depuse de Christie’s. Aceste argumente sunt nefondate. România are un termen de răspuns in prima săptămâna a lunii august 2025”, a detaliat pentru Gândul Irina Vasile, partener Lexters.
Acțiunea de interpleader este o procedură prin care o persoană care deține o proprietate, cunoscută ca intervenient – în acest casa de licitații Christie’s – poate aduce în fața instanței toți cei care pretind că au drepturi asupra acelei proprietăți, pentru a stabili cine are dreptul legal la ea. Practic, deponentul se retrage din dispută și permite reclamanților să își rezolve pretențiile între ei în fața instanței.
Argumentele prințului Paul
De altfel, în prima sa plângere adresată instanței, consultată de Gândul, datată pe 9 februarie 2025, prințul Paul detaliază, prin avocații săi, de ce consideră că lucrarea îi aparține de drept. Prințul Paul este descendentul lui Carol Mircea Grigore, fiul lui Carol al II-lea, și i s-a recunoscut inclusiv de instanța supremă din România dreptul de moștenitor al averii tatălui lui.
Paul Philippe al României susține în documentele depuse pe rolul judecătorilor americani că statul român mereu a favorizat partea din familia regală reunită în jurul regelui Mihai, cel despre care spune că a luat tabloul din țară în 1947 și l-a vândut când tatăl lui decedase, iar mama lui era pe patul de moarte și nu se putea opune, susținând că este unicul succesor al lui Carol al II-lea și ținând secretă tranzacția față de tatăl său.
Potrivit documentelor din instanță, „în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, naziștii l-au recompensat pe Mihai pentru colaborarea sa, permițându-i să transporte în afara țării o parte din picturile din colecția lui Carol al II-lea. Telegramele ambasadorului lui Hitler în România, Manfred Freiherr von Killinger, l-au autorizat pe Mihai să folosească vagoane blindate pentru a transporta picturi la Florența, Italia, unde locuia mama lui Mihai.
În 1944, după Stalingrad și Ziua Z, Mihai a ajuns la concluzia că era o chestiune de timp până când Germania nazistă va fi învinsă. El a conspirat cu curaj cu agenți ruși pentru a-l răsturna pe Antonescu. Peste noapte, armatele românești și-au schimbat tabăra, mărșăluind spre vest pentru a lupta împotriva germanilor din ofensivă, care fuseseră anterior îndreptați spre est împotriva sovieticilor. Sovieticii au ocupat România, începând dominația lor de decenii asupra țării. Noul guvern comunist i-a permis totuși lui Mihai să-și păstreze titlul de rege timp de câțiva ani, fără îndoială ca o recunoaștere a rolului său în schimbarea loialității României de la naziști la aliați. În decembrie 1947, Mihai a fost forțat să abdice. Înainte de a părăsi România, însă, în seara zilei de 12 noiembrie 1947, Mihai și personalul său au încărcat două vagoane de marfă cu bunuri valoroase, inclusiv Saint Sébastien și Canon Bosio, la gara de lângă Castelul Peleș.
Vagoanele de marfă au fost atașate la Orient Express și au fost descărcate la sosirea trenului la Geneva, unde aghiotantul lui Mihai, Jacques M. Vergotti, a supravegheat descărcarea și a transferat posesia tuturor lucrurilor către Arthur Lang, directorul băncii elvețiene UBS din Zurich.
Aproximativ un an mai târziu, în decembrie 1948, domnul Lang a întocmit un inventar al investițiilor pe care le făcuse în numele lui Mihai, precum și «cele mai importante articole depozitate în seif». Numerele de obiect 105 și 106 din inventar se refereau la Sfântul Sébastien și, respectiv, la Canonul Bosio”.
„Mihai ascunde picturile timp de 30 de ani”
În plâgerea sa, prințul Paul spune că, atunci când tatăl lui Mihai, Carol al II-lea, era în viață, Mihai știa că nu putea vinde niciuna dintre picturi, deoarece Carol al II-lea le considera proprietatea sa personală. În decembrie 1949, un profesor de Arte Frumoase de la Universitatea din Michigan i-a scris lui Carol al II-lea pentru a-l întreba despre o pictură din colecția sa, realizată de artistul spaniol din secolul al XVII-lea, Alonso Cano. Carol al II-lea a răspuns explicând că colecția sa se afla acum în posesia regimului comunist: „Mi-ar face plăcere să vă ofer informațiile referitoare la pictura lui Alonso Cano care se află în colecția mea. Îmi pare rău să spun că colecția regală de pictură a rămas în țară și toate bunurile noastre au fost confiscate sau, mai bine spus, jefuite de regimul comunist. După ultimele știri, cele mai bune lucruri au fost duse la Moscova pentru a spori în continuare averea sovieticilor”
Astfel, în timpul vieții tatălui său, viitorul rege Mihai l-a lăsat pe Carol al II-lea să creadă că prețioasa sa colecție de artă fusese confiscată de regimul comunist. De fapt, susține prințul Paul, Mihai furase 42 dintre picturi și le ascundea într-un seif UBS din Zurich. Cu trecerea timpului, a devenit evident pentru România că picturile lipseau. Listele picturilor au fost publicate în ziarele românești, cum ar fi exemplul anexat ca Proba 11. Canonul Bosio și Sfântul Sebastián sunt incluse în această listă ca punctele 32 și, respectiv, 37.
Potrivit documentului din instanță, după moartea lui Carol al II-lea, în 1953, văduva sa, prințesa Elena, a continuat să locuiască în Portugalia încă 24 de ani, iar Mihail a continuat să ascundă picturile în această perioadă. În 1977, Mihai vinde în secret tablourile Sfântul Sebastián și Canonul Bosio către Wildenstein, care le revinde.
„La începutul anului 1977, văduva lui Carol, prințesa Elena, s-a îmbolnăvit și a murit în iunie. Cu riscul obiecțiilor din partea lui Carol al II-lea și a prințesei Elena eliminate din cauza morții sale și a bolii acesteia, Mihai a vândut două dintre tablourile lui El Greco, Sfântul Sebastián și Canonul Bosio, către Wildenstein. Wildenstein a revândut imediat tabloul Canon Bosio către Muzeul de Artă Kimbell din Fort Worth pentru 3 milioane de dolari. Într-o scrisoare din 14 aprilie 1977, Wildenstein confirmă că a achiziționat tabloul de la Mihai: Pe factura anexată veți observa că ultimul proprietar este descris ca fiind «colecție privată, Elveția», deoarece i-am promis soției regelui Carol și a prințului Mihai că numele lor nu vor fi menționate”, se arată în document.
De fapt, susține Paul Philippe al României, regele Mihai i-a declarat în mod eronat lui Wildenstein că toți moștenitorii în viață ai lui Carol al II-lea, inclusiv Prințesa Elena, care era încă în viață, deși pe patul de moarte, au aprobat vânzarea Canonului Bosio și a Sfântului Sébastien. Pe baza acestor declarații eronate, pe care Wildenstein le-a transmis, Kimbell a identificat proveniența Canonului Bosio ca fiind: „cumpărat de Regele Carol al României…; prin descendență către nepotul său, Regele Ferdinand…; prin descendență către fiul său, Regele Carol al II-lea al României…; moștenitorii săi; (Wildenstein & Co., New York); achiziționat de Kimbell Art Foundation.”
„Declarația lui Mihai conform căreia «moștenitorii» lui Carol al II-lea au vândut picturile lui Wildenstein a fost falsă și făcută cu rea-credință. Mihai a ascuns vânzarea de fratele său mai mare, tatăl prințului Paul, Carol Mircea, care era la fel de mult moștenitor al lui Carol al II-lea ca și Mihai, în conformitate cu decizia portugheză din 1955 și cu deciziile ulterioare din Regatul Unit și Franța care au recunoscut și pus în aplicare decizia portugheză. Dacă prințul Paul și tatăl său ar fi știut de vânzare, și-ar fi revendicat drepturile de proprietate, ceea ce fie ar fi blocat vânzarea, fie l-ar fi obligat pe Mihai să împartă veniturile”, arată documentul.
Wildenstein a revândut și Sfântul Sebastian la scurt timp după ce l-a achiziționat de la Mihai, dar identitatea cumpărătorului este necunoscută. Ambele picturi au fost împrumutate unei expoziții din 1982 de picturi El Greco, numită „El Greco din Toledo”, care a fost deschisă între 1 aprilie și 6 iunie 1986 la Muzeul Prado din Madrid și apoi a călătorit prin mai multe muzee din Statele Unite, inclusiv Kimbell.
În conformitate cu site-ul web al Kimbell, catalogul acelei expoziții descrie proveniența Canonului Bosio, alias Portretul Dr. Francisco de Pisa, astfel: Regele Carol I al României, Palatul Regal, Sinaia; Regele Carol al II-lea al României; moștenitori ai lui Carol al II-lea; achiziționată de Muzeul de Artă Kimbell în 1977.
Potrivit documentului, România a avut mai multe procesele eșuate pentru obținerea posesiei picturilor „furate”.
„De-a lungul deceniilor, România a intentat patru procese separate în încercarea de a obține posesia picturilor furate de Mihai în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și la scurt timp după aceea. Fiecare dintre aceste procese a fost respins. Cu un an înainte de începerea Acțiunii din New York din 1985, guvernul comunist al României a inițiat o acțiune federală paralelă în Texas, în încercarea de a obține posesia Canonului Bosio de la Muzeul Kimbell, Republica Socialistă România v. Fundația de Artă Kimbell”, potivit documentului.
Ulterior, la începutul anilor 1990, guvernul necomunist aflat la început de drum a intentat două noi procese pentru a obține posesia . Primul proces în noul regim a fost intentat la tribunalul statului New York pe 30 mai 1993 împotriva lui Mihai, care a fost respinsă.
La zece zile după depunerea Acțiunii din New York din 1993, noul guvern necomunist al României a intentat o acțiune similară împotriva lui Mihai în Elveția. Pe 6 septembrie 1996, curtea de apel elvețiană a confirmat respingerea acțiunii României pe motiv de lipsă de competență și inadmisibilitate, deoarece cererea României ar fi trebuit să fie introdusă în România.
„Persecutat” de statul român
În acțiunea sa, Paul Philippe al României se arată cel puțin discriminat de statul român, susține că în ultimii 100 de ani, România a dus o campanie cu rea-credință împotriva părții fostei familii regale aparținând prințului Paul pentru a-i împiedica să obțină moștenirea cuvenită ca moștenitori ai lui Carol al II-lea. Această dispută familială a apărut atunci când Regele Ferdinand s-a opus în 1919 primei căsătorii a lui Carol al II-lea, pe atunci prinț moștenitor. Obiecția lui Ferdinand se baza pe politici geopolitice, în timp ce poziția Prințului Moștenitor Carol se baza pe dragostea adevărată. Furios că fiul său nu-i urma ordinele de a-și abandona soția, Ferdinand a aranjat anularea căsătoriei în lipsă – nici Carol, nici soția sa nu au cooperat și nu au participat la presupusa anulare.
Potrivit documentului, Carol a cedat în cele din urmă când Ferdinand l-a amenințat că îl va dezmoșteni, determinându-l pe Carol să-și lase soția și copilul nou-născut, tatăl prințului Paul, la Paris. Când Carol s-a întors în România, Ferdinand l-a forțat să se căsătorească cu Prințesa Elena a Greciei. La scurt timp după aceea, din această căsătorie „lipsită de dragoste” a rezultat un alt fiu, Mihai, viitorul rege al României.
În documentul depus în instanță, el spune că bunicul lui, Carol a început apoi o relație de o viață cu Elena Lucescu, care a devenit adevărata dragoste a vieții sale, tovarășa sa de viață timp de peste 28 de ani și a treia și ultima sa soție în exil în Portugalia.
Ca urmare a acestei dispute familiale complicate, tatăl lui Paul a fost etichetat pe nedrept drept „ilegitim” în prima jumătate a secolului al XX-lea și pretins că nu are dreptul la moștenire. Decizia portugheză din 1955 a respins însă această acuzație, susținând că tatăl lui Paul era primul fiu legitim al lui Carol al II-lea.
După căderea regimului Ceaușescu în 1989, prințul Paul, tatăl său și Mihai s-au întors în România. „În câțiva ani, România a luat partea familiei lui Mihai, acordându-le proprietăți și active în valoare de sute de milioane de dolari, inclusiv spectaculosul Castel Peleș. În schimb, eforturile Prințului Paul și ale tatălui său de a-și recupera moștenirea s-au confruntat cu obstacole și întârzieri procedurale. În 2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că eșecul de 19 ani de a recunoaște de către România natura obligatorie a deciziei portugheze din 1955 a încălcat drepturile omului ale tatălui lui Paul, care murise cu patru ani mai devreme. În cele din urmă, în 2012, cea mai înaltă instanță a României, Înalta Curte de Casație și Justiție, a recunoscut că decizia portugheză din 1955 era obligatorie în România și că Paul și tatăl său erau moștenitorii Regelui Carol al II-lea”, se arată în plângerea publicată de instanța din SUA.
Recunoscut ca moștenitor al tatălui său
Paul Philippe Al României s-a judecat cu Casa Regală pentru a fi recunoscut drept prinţ moştenitor şi pentru a dobândi o parte din averea acesteia. În februarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a recunoscut sentinţa din 1955 a unei instanţe din Lisabona prin care tatăl prințului Paul, Carol Mircea Grigore, era recunoscut ca fiu al regelui Carol al II-lea.
ICCJ i-a recunoscut însă lui Paul Philippe Al României calitatea de nepot al regelui Carol al II-lea şi drepturile ce decurg de aici în ce priveşte averea fostului rege exilat, nu averea Casei Regale. Potrivit Casei Regale a României, decizia Înaltei Curţi din 2012 nu a creat niciun drept dinastic şi nici nu a stabilit apartenenţa lui Paul Philippe Al României la familia regală.
Cum a ajuns tabloul în colecția unui oligarh rus
Intriga poveștii se amplifică și mai mult odată cu intrarea în peisaj a companiei care a contractat casa de licitații pentru a vinde tabloul și care reclamă faptul că Christie’s i-a adus un prejudiciu atunci când a decis să o retragă de la vânzare.
Compania care pretinde un drept de proprietate asupra tabloului se numește Accent Delight, care, potrivit documentelor din instanțele americane, este o entitate înregistrată în Insulele Virgine Britanice, deținută de un trust înființat de și în beneficiul membrilor familiei Ribolovlev.
Este vorba de Dmitri Ribolovlev, oligarh rus, cunoscut colecționar de artă actual proprietar și președinte al echipei de fotbal AS Monaco.
Averea familiei, estimată de Forbes, miercuri, la 6,5 miliarde de dolari – a fost construită inițial din afacerea cu îngrășăminte chimice.
Printre argumentele enumerate în plângerea în instanțe, consultate de Gândul, avocații săi susțin că au cumpărat legitim lucrarea, fiind ultimul din mai mulți cumpărători care i-au urmat regelui Mihai.
„În februarie 2025, Philippe și România au intervenit în mod necorespunzător pentru a împiedica Accent să vândă Sfântul Sebastian, o pictură a artistului „Maestru Vechi” din Renașterea spaniolă, Doménikos Theotokópoulos, cunoscut sub numele de El Greco („Pictura”). Accent achiziționase lucrarea în 2010 de la un comerciant de artă profesionist, cel mai recent dintre mai mulți proprietari care își au originea până la regele Mihai I al României. Accent a aflat ulterior că România i-a permis regelui Mihai I să ia pictura și altele cu el atunci când guvernul comunist l-a forțat să abdice de la tron în 1947”, se arată în dicuemntul depus.
Avocații oligarhului susțin că, în noiembrie 1947, însoțit de consilieri și angajați guvernamentali, Regele Mihai a călătorit cu trenul în Anglia pentru nunta Prințesei Elisabeta (mai târziu Regina Elisabeta a II-a) și a Prințului Philip. Cu știrea, asistența și permisiunea guvernului comunist român, Regele Mihai a luat cu el picturi din colecția regală – inclusiv pictura în cauză în această acțiune – precum și alte obiecte de valoare.
„O lună mai târziu, pe 30 decembrie 1947, Regele Mihai a fost forțat să abdice de la tron de către regimul comunist. Dar nu i s-a cerut să returneze pictura sau orice altă proprietate pe care autoritățile comuniste îi permiseseră să o ia la plecarea din țară”, arată documentul.
„În cele opt decenii care au trecut, însă, România a afirmat în mod repetat – și a pierdut – pretențiile de a recupera pictura. Cele mai recente atacuri ale lui Philippe și ale României asupra titlului Accent spre Sfântul Sebastian sunt nefondate și împiedicate de încercările lor anterioare eșuate. Având în vedere însă interferența lor, singura modalitate de a permite Accent să beneficieze de drepturile sale de proprietate este de a deține titlul asupra operei”, susține compania controlată de oligarhul rus.
Precedente în instanțe
Compania Accent Delight Ltd. nu este la primul proces cu o casă de licitații de artă, iar din documentele „scurse” în presă în timpul acestor procese se poate vedea cu cât și de la cine a cumpărat capodopera lui El Greco. Este vorba de un proces intentat casei de licitații Sotheby’s, despre care spunea că a conspirat cu un dealer de artă care l-a consiliat, elvețianul Yves Bouvier, într-o schemă prin care a fost înșelat la achiziționarea mai multor opere de artă celebre.
El reclama că Sotheby’s a permis unui comerciant de artă elvețian să îl suprataxeze prin impunerea unor majorări semnificative asupra operelor achiziționate, ceea ce a dus la o pierdere de peste 160 de milioane de dolari (148 de milioane de euro) și la un abuz de încredere, dar instanța a decis în favoarea casei de licitații, care a susținut că nu a știut nimic despre vreun comportament necorespunzător și a spus că a respectat toate standardele legale, financiare și industriale.
Potrivit documentelor tribunalului, care au ajuns în presă, a reieșit că omul de afaceri rus a cumpărat, prin intermediul lui Bouvier, 38 de opere de artă de mare valoare, în total de peste 2 miliarde de dolari. Colecția sa cuprindea șapte lucrări de Modigliani, șase de Picasso, trei sculpturi de Rodin, două lucrări de Monet, două de Gauguin, două de Rothko și una de Leonardo da Vinci.
Printre operele atribuite în colecția lui, publicate în noiembrie 2018 de presa de specialitate, se număra și un tablou „Sfântul Sebastian” al lui El Greco, care apare cumpărat, în 2010, cu 39,2 de milioane de euro de la compania Mei Invest Ltd.
Presa rusă scria pe larg atunci, în noiembrie 2028, despre scandalul cu iz de corupție în care era implicat Dmitri Ribolovlev în Monaco, urma căruia un înalt demnitar și-a depus demisia.
Publicația Kommersant detalia că Dmitri Ribolovlev este suspectat de corupție în Monaco, fiind reținut de anchetatorii din Monaco, pentru că ar fi implicat în fapte de corupție și în încălcarea vieții private, în contextul litigiului cu dealerul de artă Yves Bouvier.
Potrivit anchetatorilor, Ribolovlev ar fi influențat instanțele din Monaco pentru a obține inculparea lui Yves Bouvier, pe care îl considera escroc. Se presupune că reținerea lui Bouvier în 2015 a fost facilitată de fostul ministru al Justiției din Monaco, Philippe Narmino, împreună cu mai mulți oficiali ai poliției locale. În septembrie 2017, Philippe Narmino a fost arestat, eliberat fără acuzații, dar nevoit să demisioneze, gest acceptat de prințul Albert II. Se pare că decizia a venit după ce s-a aflat că ministrul a fost oaspete în reședința lui Ribolovlev.
Pe de altă parte, despre actualele demersuri din instanțele din SUA presa din Rusia titrează că statul român încearcă să îi ia tabloul lui Dmitri Ribolovlev punâns subiectul în contextul sancțiunilor impuse Rusiei.
„«Dacă nu se poate, dar îți dorești foarte mult, atunci se poate» – o regulă aplicată în întreaga lume. După numeroase încercări eșuate de a demonstra în instanță că pictura din colecția regilor României a fost furată de ultimul rege înainte de abdicare, guvernul român a considerat că actualul context politic este favorabil pentru o nouă tentativă de a recupera tabloul – întrucât, în prezent, orice activ rusesc poate fi etichetat drept ilegal”, scria, acum trei săptămâni, publicația rusească E-Vesti.
