Acasă Stiri Serghei Lavrov a oferit un interviu în presa din SUA, iar americanii...

Serghei Lavrov a oferit un interviu în presa din SUA, iar americanii au rămas ‘tablou’ când l-au ascultat: Nu am auzit despre asta

15
0

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat la NBC News că „nu a auzit” despre atacul rus asupra unei fabrici americane de electrocasnice din vestul Ucrainei. Jurnaliștilor americani nu le venea să creadă faptul că Serghei Lavrov nu a auzit despre cel mai mare atac din ultima perioadă a Rusiei împotriva Ucrainei, informează News.ro.

În noaptea de joi spre vineri, Rusia a întreprins cel mai mare atac de la începutul lunii iulie, lansând aproape 600 de drone şi 40 de rachete balistice de croazieră, inclusiv asupra unei fabrici americane din vestul Ucrainei care produce maşini de cafea şi alte aparate electronice. Cel puţin 15 muncitori au fost răniţi.

Flex Ltd., compania din Texas care deţine fabrica, a declarat într-un comunicat că fabrica „se concentrează strict pe producţia de bunuri de consum civil” şi „nu produce, nu furnizează şi nu susţine niciun echipament militar sau componente legate de apărare”.

Întrebat despre acest atac într-un interviu pentru NBC News, Lavrov a declarat că nu a auzit de incidentul de la fabrică, dar a adăugat că unii oameni sunt „cu adevărat naivi, când văd un aparat de cafea în vitrină, când cred că acesta este locul unde se produc aparate de cafea”.

Rusia a ucis sau rănit aproape 50.000 de civili în timpul războiului, inclusiv în atacuri asupra maternităţilor, bisericilor, şcolilor şi spitalelor, spun experţii ONU, numărul victimelor civile atingând în iulie cel mai ridicat nivel lunar din ultimii trei ani. Săptămâna trecută, o grădiniţă s-a numărat printre zecile de clădiri lovite într-un atac mortal al Rusiei asupra oraşului Liov, din vestul ţării.

„Fie armata rusă are o precizie îngrozitoare, fie vizaţi civilii”, i-a spus jurnalista de la NBC News lui Lavrov. „Care din cele două?” l-a întrebat ea.

Lavrov a răspuns că Rusia vizează doar obiective legate de armata ucraineană. „Nu am vizat niciodată ţinte civile de genul celor menţionate de dumneavoastră”, a spus el, acuzând că Ucraina este cea care loveşte, în schimb, „în mod intenţionat” biserici şi aşezări civile, ceea ce Kievul, evident, neagă.

DEPARTE DE PACE

În interviul acordat vineri moderatoarei emisiunii „Meet the Press” de la NBC News, Kristen Welker, şeful diplomaţiei ruse a subliniat diferenţele mari dintre Moscova şi Kiev în privinţa păcii şi a temperat speranţele că preşedintele Donald Trump va impulsiona încheierea rapidă a războiului din Ucraina.

Ministrul de externe a confirmat că nu este planificată nicio întâlnire între preşedintele rus Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei, şi că problemele cheie – inclusiv garanţiile de securitate pentru Ucraina şi disputele teritoriale – rămân nerezolvate.

Putin „este gata să se întâlnească cu preşedintele Zelenski, cu condiţia ca această întâlnire să decidă cu adevărat ceva”, a explicat Lavrov. „Nu credem că este util să se întâlnească doar pentru ca Zelenski să aibă încă o ocazie de a apărea pe scena” publică, a spus Lavrov cu sarcasm.

Chiar dacă Trump s-a întâlnit separat în această lună cu Putin, Zelenski şi liderii europeni, eforturile sale de pace au fost subminate de atacurile mortale continue ale Rusiei asupra Ucrainei, inclusiv asupra fabricii americane .

Casa Albă încearcă acum să organizeze un summit între Putin şi Zelenski, dar nemulţumirile lui Lavrov au subliniat cât de departe sunt încă cele două părţi, notează NBC News.

VINA APARŢINE UCRAINEI ŞI EUROPEI, ÎN OPINIA LUI LAVROV

Lavrov a acuzat din nou că Ucraina este cea care împiedică procesul de pace, alături de liderii europeni care, potrivit lui Lavrov, „nu vor pace”.

„Ei spun: «Nu putem permite înfrângerea Ucrainei. Nu putem permite Rusiei să câştige». Ei vorbesc în termeni precum «victorie», «înfrângere» şi aşa mai departe”, a arătat el.

Ucraina, care a sărbătorit duminică Ziua Independenţei, este presată să renunţe la Crimeea anexată de Rusia, precum şi la regiunea Donbas din estul ţării, şi să abandoneze orice speranţă de aderare la NATO, alianţa militară condusă de SUA, fondată după al Doilea Război Mondial pentru a contracara ameninţarea reprezentată de Uniunea Sovietică.

„Zelenski a spus nu la toate” condiţiile Rusiei, a spus Lavrov. „Cum putem să ne întâlnim cu o persoană care se preface că este lider?”, a conitnuat el.

Lavrov, a cărui ţară a lansat invazia la scară largă din Ucraina în 2022, susţine că Rusia „a propus de mai multe ori o soluţie paşnică pe bază diplomatică”.

Însă Rusia nu este dispusă să renunţe la 20% din teritoriul Ucrainei pe care îl ocupă în prezent şi insistă ca Ucraina să rămână nealiniată şi neînarmată.

Când moderatoarea Welker l-a presat să spună dacă Rusia a invadat într-adevăr Ucraina, Lavrov a refuzat să folosească acest termen, folosind în schimb expresia preferată de Rusia, „operaţiune militară specială”.

LAVROV: UCRAINA „TREBUIE SĂ LASE OAMENII SĂ PLECE”

Pe de altă parte, Lavrov a recunoscut că Ucraina „are dreptul să existe”, dar a spus că trebuie „să lase oamenii să plece”.

Putin susţine de mult timp, fără dovezi, că Kievul a comis genocid împotriva vorbitorilor de limbă rusă din regiunea Donbas din estul Ucrainei, aproape în totalitate ocupată în prezent de forţele sale.

Rusia nu are „niciun interes teritorial”, a susţinut Lavrov, dar este preocupată de persoanele care se identifică ca fiind de etnie rusă „care trăiesc pe acele teritorii, ai căror strămoşi au trăit acolo de secole”.

Majoritatea comunităţii internaţionale respinge ideea că Ucraina reprimă limba şi cultura rusă şi afirmă că Rusia a lansat invazia sub pretexte false.

Atacurile ruseşti asupra Ucrainei s-au dublat de la preluarea mandatului de către Trump în ianuarie şi au continuat în timpul discuţiilor cu Putin din Alaska, ceea ce i-a determinat pe unii congresmeni să se întrebe dacă Putin îl manipulează pe Trump.

„Dacă preşedintele Putin îl respectă atât de mult pe preşedintele Trump, de ce ia măsuri care îi subminează eforturile de pace?”, l-a întrebat Welker pe Lavrov.

Lavrov a răspuns că Putin respectă atenţia acordată de Trump intereselor naţionale ale SUA şi că el crede că „preşedintele Trump respectă aceeaşi atitudine a preşedintelui Putin faţă de protejarea intereselor naţionale ale Rusiei”. Orice discută Trump şi Putin „nu este un secret” şi ambii lideri „doresc pace în Ucraina”, a susţinut şeful diplomaţiei de la Moscova.

Vineri, Putin l-a lăudat pe Trump şi a spus că ar fi posibil ca SUA şi Rusia să-şi restabilească complet relaţiile, despre care a spus că se află „la un nivel extrem de scăzut”.

LEGITIMITATE CONTESTATĂ

Lavrov a abordat şi subliectul cererilor Rusiei de a participa la orice discuţii internaţionale privind securitatea Ucrainei, după ce şefii apărării din SUA, Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia, Finlanda, Ucraina şi NATO s-au întâlnit miercuri pentru a discuta despre măsurile de protecţie pe care aliaţii Kievului le-ar putea oferi într-un acord de pace.

„Garanţiile de securitate trebuie să facă obiectul unui consens”, a subliniat Lavrov, afirmând că Rusia a prezentat „de mai multe ori” propriile garanţii de securitate.

Putin este gata să se întâlnească cu Zelenski „când agenda va fi gata”, a spus Lavrov. El a sugerat însă că Putin nu va semna un acord de pace cu Zelenski, a cărui legitimitate este contestată de Moscova de la amânarea alegerilor din Ucraina de anul trecut, în contextul legii marţiale.

„Când vom ajunge în etapa semnării documentelor, va fi necesar ca toată lumea să înţeleagă foarte clar că persoana care semnează este legitimă”, a punctat el. „Şi, conform Constituţiei ucrainene, domnul Zelenski nu este în acest moment”, a menţionat Lavrov.

Sursa: VIDEO Serghei Lavrov a oferit un interviu în presa din SUA, iar americanii au rămas ‘tablou’ când l-au ascultat: Nu am auzit despre asta

Lasă un răspuns