Șefii BNR vor mașini noi în 2026. Suma uriașă alocată pentru achiziția de automobile. Care e cel mai mare contract pregătit de Banca Națională
TVF Oltenia 8 ianuarie 2026 0
Câți bani alocă instituția condusă de Mugur Isărescu pentru achiziția de mașini noi. Cele mai mari contracte publice pregătite de BNR pentru anul 2026
Anul trecut, BNR a fost în centrul unui scandal imens, după ce instituția condusă de Mugur Isărescu a cheltuit milioane de lei pentru achiziția de pește, fructe de mare și diverse produse de băcănie. Mai exact, peste 5 milioane de lei a alocat BNR pentru achiziția acestor bunuri, la care se adaugă alte 4 milioane pentru achiziția de legume și fructe proaspete și alte 9 milioane pentru carne și produse din carne. În 2026, toate aceste produse au dispărut din planul de achiziții al BNR.
Câți bani vrea să dea BNR în 2026 pentru achiziția de mașini noi
Dezvăluirile făcute de economistul Radu Georgescu privind achiziția de fructe de mare sau carne i-a supărat pe șefii BNR, care au ieșit cu mesaje publice virulente la adresa acestuia. Șefii BNR au insistat că Banca Națională nu este finanțată de la bugetul de stat, ba chiar aduce bani de la buget. Replica a fost că BNR obține acești bani din poziția privilegiată pe care o are în arhitectura instituțională a statului român. Spre exemplificare, în 2024, BNR a avut un profit de 3,8 miliarde lei, la venituri de 12,99 miliarde.
Pentru anul 2026, din Planul Anual de Achiziții Publice au dispărut produsele de băcănie, peștele sau carnea proaspătă. Acum însă, șefii BNR vor mașini noi. Pentru asta BNR a pregătit suma de 8,8 milioane lei. Banca Națională nu dorește însă să cumpere mașinile noi, contractul fiind pentru „leasing operațional auto”.
Asta înseamnă că BNR nu va deveni proprietara mașinilor noi, ci ele vor fi închiriate pe termen mediu/ lung – de regulă 3 sau 5 ani, așa cum se practică în aceste instituții. De regulă, acest tip de contracte vin însoțite, pe lângă dreptul de utilizare a autoturismelor, de o serie de alte beneficii, precum mentenanță și revizii, RCA, reparații, taxe și impozite. Totuși, BNR a alocat și suma de două milioane de lei pentru servicii de reparații auto și mentenanță.
De asemenea, BNR a alocat suma de 4,6 milioane lei pentru furnizare de carburanți auto. Anul trecut, BNR alocase doar 1,9 milioane lei pentru carburanți, ceea ce înseamnă o creștere cu peste 140% față de consumul din anul 2025.
Suma este semnificativă chiar și pentru BNR. Spre exemplu, tot pentru anul în curs BNR a alocat 1,73 milioane lei pentru achiziția de servicii de telefonie mobilă. De asemenea, BNR a alocat 1,6 milioane lei pentru achiziția de apă plată pentru dozatoarele din sediile băncii și 1,9 milioane pentru tonerele și alte auxiliare de copiatoare. Spre comparație, pentru serviciile de securitate de tip DNS, au fost alocați doar 1,4 milioane lei, adică mult mai puțin decât pentru apa plata.

Cel mai mare contract pregătit de BNR în 2026
Cel mai mare contract de achiziție publică pregătit de BNR pentru anul 2026 vizează achiziția de energie electrică pentru sediile BNR. Suma estimată pentru acoperirea consumului de electricitate este de 44 milioane lei. Față de anul 2025, suma este cu 5 milioane de lei mai mare, după ce în anul anterior fusese bugetată suma de 39,7 milioane lei. Pentru furnizarea de gaze naturale, BNR a alocat doar 5 milioane, asta după ce în anul anterior alocase 31,4 milioane lei.
BNR a mai pregătit 3,6 milioane lei pentru achiziția de mobilier și aparate de uz casnic, la care se mai adaugă un milion de lei pentru servicii de reparații și întreținere mobilier. Alte 2,8 milioane lei au fost alocați pentru achiziția de publicații de specialitate, atât presă din România, cât și din alte țări.
Alte achiziții importante pregătite de BNR sunt 5,9 milioane lei, pentru achiziția de calculatoare, 15 milioane lei pentru realizarea unui sistem centralizat de securitate în cadrul dispeceratului BNR, 2,2 milioane lei pentru servicii de proiectare în sediile BNR pentru obținerea autorizației ISU de incendiu, 10 milioane pentru servicii de curățenie specializată și 823.000 lei, pentru achiziția de obiecte de papetărie.
Trebuie menționat că Planul de achiziții pe anul 2026 al BNR nu a fost încă aprobat de către conducerea instituției, ceea ce înseamnă că aceste sume pot suferi modificări.
