Social-democraţii se întrunesc miercuri după-amiază, în şedinţa Comitetului Executiv, pentru a discuta decizia lui Liviu Dragnea de a demisiona din funcţia de preşedinte executiv, după ce a fost condamnat cu suspendare în Dosarul Referendumul.
Liviu Dragnea a declarat, înainte de şedinţa PSD, că le dă dreptate colegilor care susţin că nu a făcut nimic ilegal, însă crede că toată povestea demisiei trebuie să se termine.
„Apreciez această solidaritate şi susţinere. Numai că povestea asta s-a cam transformat într-o telenovelă care trebuie să se încheie astăzi. Am spus ce am avut de spus, acum trebuie să spună partidul„, a spus Dragnea
Întrebat cum comentează poziţia unor colegi din partid care vor sa supună la vot neacceptarea demisiei, Dragnea a răspuns: „Am auzit şi eu. Discutăm în Comitetul Executiv.”
În ceea ce priveşte posibilitatea să rămână invitat permanent la şedinţele PSD, Dragnea a negat o astfel de ipoteză: „E puţin probabil. Nu prea îmi convine. Sunt muncitor necalificat la partid?”
„Azi închidem discuţia într-un fel sau altul. Partidul nu poate să stea în discuţia asta permanentă„, a conchis Dragnea.
CITEŞTE ŞI DEMISIA lui Liviu Dragnea, amânată a doua oară. Fostul ministru: Nu mai pot ocupa această funcţie
Miercuri, liderul PSD, premierul Victor Ponta, confirma că şedinţa Comitetului Executiv al PSD în care va fi discutată demisia preşedintelui executiv, Liviu Dragnea, urma să aibă loc în cursul acestei săptămâni.
El preciza că Dragnea şi-a înregistrat demisia la PSD. „Omul a spus de la început că-şi dă demisia şi s-a ţinut de cuvânt, absolut normal. În rest, sunt absolut convins că această echipă Ponta-Dragnea, care a câştigat bătălii, a mai şi pierdut, o s-o ducem în continuare şi PSD, anul viitor, va câştiga alegerile locale şi parlamentare”, afirma Ponta.
Liviu Dragnea declara, la rândul său, miercuri, că îşi menţine decizia de a renunţa la funcţia de preşedinte executiv al PSD, ca urmare a deciziei instanţei de a-l condamna în dosarul „Referendumul”, urmând să îşi înregistreze în acea zi demisia la partid, astfel încât să devină efectivă, iar conducerea partidului va stabili modul în care mai poate ajuta formaţiunea social-democrată.
Luni, 18 mai, în şedinţa Biroului Permanent Naţional, Dragnea şi-a depus mandatul de preşedinte executiv, dar vicepreşedinţii PSD nu au acceptat retragerea din funcţie a acestuia, liderul PSD, Victor Ponta, anunţând că pentru miercuri, ora 16.00, a fost programată o şedinţă a Comitetului Executiv, la care participă mai mulţi membri PSD, în care să fie luată o decizie.
Atât Ponta, cât şi alţi lideri PSD au arătat însă că Rezoluţia conform căreia persoanele cu probleme în justiţie trebuie să îşi piardă funcţia politică nu ar trebui să i se aplice lui Dragnea, deoarece vizează doar cazuri de corupţie, iar în cazul acestuia nu ar fi fost comisă o astfel de faptă.
Liviu Dragnea a anunţat, în 15 mai, că a demisionat din postul de ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, iar în şedinţa Biroului Permanent al PSD îşi va depune mandatul de preşedinte executiv al partidului, ca urmare a deciziei instanţei de a-l condamna în dosarul „Referendumul”.