Acasă Stiri Scrisoare deschisă / MĂSURI COMPENSATORII URGENTE PENTRU SECTORUL CULTURAL

Scrisoare deschisă / MĂSURI COMPENSATORII URGENTE PENTRU SECTORUL CULTURAL

545
0

Către:

RECLAMĂ

Domnul Klaus IOHANNIS, Președintele României

Domnul Florin-Vasile CÎȚU, Prim-ministrul României

Domnul Claudiu NĂSUI, Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului

Domnul Alexandru NAZARE, Ministrul Finanțelor

Domnul Bogdan GHEORGHIU, Ministrul Culturii

Sectorul cultural are nevoie de un ajutor imediat și urgent, ce compensează pierderile suferite în urma interdicțiilor de funcționare, prioritar sau în paralel cu o schemă de finanțare pentru proiecte viitoare.

La aproape un an de restricții și limitări și fără o perspectivă clară cu privire la momentul relansării evenimentelor culturale, sectorul cultural din România (artiști, organizatori, impresari artistici, lucrători, companii de scenotehnică, producători, asociații culturale, etc), unul dintre domeniile cele mai afectate de pandemia cauzată de COVID-19, se află la limita supraviețuirii.

După 11 luni de inactivitate, mii de evenimente anulate, pierderi financiare de milioane de euro și pierderi irecuperabile de forță de muncă specializată, unul dintre sectoarele care contribuie substanțial la PIB-ul României, direct și indirect, prin sectoare conexe (HoReCa, turism, transporturi), are nevoie de sprijin urgent și direct din partea Guvernului României, pentru a continua să existe și să performeze.

Schema de ajutor de stat pentru sectorul cultural lansată de Ministerul Culturii la finalul lunii ianuarie 2021 este o schemă de finanțare a unor proiecte culturale viitoare (în condițiile în care nu există o perspectivă clară a momentului în care acestea vor putea fi reluate) și nu acoperă nevoile imediate și urgente ale oamenilor din acest sector și nici pierderile înregistrate de companiile și organizațiile culturale a căror activitate a fost blocată pentru a evita răspândirea pandemiei.

Existența unei astfel de scheme de relansare a sectorului este importantă și necesară, dar numai în paralel sau ulterior lansării unei serii de măsuri de compensare directă a pierderilor suferite de operatorii culturali, care să îi ajute să supraviețuiască până în momentul relansării evenimentelor.  

Solicităm pe această cale Guvernului României să acționeze urgent pentru implementarea schemei de compensare a pierderilor pentru sectorul cultural, formulată în cadrul grupului de lucru constituit pe lângă Ministerul Culturii în lunile octombrie-noiembrie 2020, construită pe următoarele două direcții:

Măsura 1 – Sprijin pentru persoane fizice – PFA, CI, II, dar și persoane fizice și alte entități care au obținut venituri din contracte pe drepturi de autor și venituri din drepturi de autor și drepturi conexe:

–          Sprijin acordat în baza Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoane fizice – 20% din diferenta veniturilor nete între anii 2019 și 2020 – maxim 12.000 Euro

Măsura 2 – Sprijin pentru persoane juridice – SRL-uri sau ONG-uri* – cu codurile CAEN: 9001, 9002, 9003, 9004, 1820, 5911, 5912, 5913, 5914, 5920, 6020, 7311, 7420, 8552, 9321, 8230, 7490, 9329, 9101, 9102, 9103, 9104, 9499

–          20% din diferenta pe cifra de afaceri între 2019 și 2020 – maxim 800.000 Euro 

(*în cazul ONG-urilor se ia în considerare bugetul anual, din care se scad finanțările publice)

Pentru urgentarea implementării acestor măsuri, propunem ca acestea să fie incluse în schema de ajutor de stat pentru HORECA, prin extinderea aplicabilității acesteia pentru a include întreg sectorul cultural.

Asumarea unor decizii ferme de salvare a sectorului cultural este o datorie a Guvernului României pentru un domeniu care a adus în ultimii ani beneficii uriașe de imagine la nivel internațional, beneficii însemnate pentru comunitățile și orașele care au găzduit evenimente culturale și câștiguri pentru toate sectoarele conexe, care au suferit pierderi substanțiale de pe urma blocajului din sectorul cultural.

Sectorul cultural funcționează și se dezvoltă numai dacă oamenii pot participa fizic la evenimentele culturale. Până când acest lucru, pe care ni-l dorim cu toții, va fi posibil, sectorul cultural are nevoie de sprijin real, direct și imediat pentru a supraviețui. 

Membri ai grupului de lucru, reprezentanți ai sectorului cultural :

Ștefan Gheorghiu – Director executiv – CREDIDAM

Răzvan-Adrian Ailenei – Președinte MUZE – Asociația pentru Teatru, Film, Muzică și Dans

Elena Ghenoiu – Vicepreședinte MUZE – Asociația pentru Teatru, Film, Muzică și Dans

Bogdan Nedelcu – Președinte A.L.I.S. – Asociația Lucrătorilor în Industria Spectacolelor

Daniel Klinger – Membru Consiliul Director A.L.I.S. – Asociația Lucrătorilor în Industria Spectacolelor

Tudor Chirilă – Artist independent

Aurel Mitran – Președinte – Patronatul Producătorilor, Organizatorilor de Spectacole și Impresarilor Artistici din România

Mihai Cernea – Director General – CREDIDAM

Ioana Feșnic – Președinte – AIMR / Asociația Industriei Muzicale din România & Managing director – Universal Music România 

Dan Cristian Muraru – Președinte/Director General – U.P.F.R. / Uniunea Producătorilor de Fonograme din România – Asociația pentru drepturi conexe 

Bogdan Kisescu – Președinte – P.A.C.T.E. / Patronatul Companiilor de Tehnică în Evenimente

Cristi Beiu – Sublime Events / Organizator evenimente

Alex Tomulescu – Rollywood Film / WonderTheatre

Dana Adam – Director executiv – Media Pro Music Entertainment

Ciprian Miclea – Manager – Bivolul / Companie de scenotehnică

Music Managers Forum

RECLAMĂ
Articolul precedentIași – „U“ Craiova 0-3 | George Cîmpanu: „Să sperăm că asta a fost victoria descătușării“
Articolul următorNuțu Cămătaru, imagini inedite acasă la femeia pe care a părăsit-o pentru Claudia Brazilianca / Tzancă Uraganul, invitat de onoare