Acasă Stiri Şcoala din Clejani, distrusă complet de trei copii enervaţi de o jucărie...

Şcoala din Clejani, distrusă complet de trei copii enervaţi de o jucărie care cânta

567
0

Trei copii cu vârste cuprinse între 8 şi 10 ani au reuşit să distrugă o şcoală întreagă din Clejani (Giurgiu), în numai trei ore, enervaţi de o jucărie care cânta.

RECLAMĂ

Copiii s-au oprit doar în momentul în care au obosit, fiind găsiţi în timp ce făceau duş.

Totul s-a întâmplat ieri, 11 septembrie 2019, la şcoala din Clejani, acolo unde Adi (8 ani), Nico (9 ani) şi Edi (10 ani), au pătruns pe un geam, la sfârşitul cursurilor.

În numai trei ore, cei trei copii au distrus complet cinci clase (trei pentru învăţământul rimar şi două de grădiniţă), cancelaria, o baie şi centrala termică.

„Am observat că un geam este deschis şi am zis să intrăm pentru a vedea ce este înăuntru. Ne-am plimbat prin şcoală, când o jucărie a început să cânte. Este aia care anunţă că este ora trei. Am luat-o şi am aruncat-o în cutia cu jucării, nu a încetat zgomotul. Am dat în ea cu un băţ, care a sărit şi l-a lovit pe ăsta mic. Atunci ne-am enervat şi am început să distrugem totul. Am văzut şi într-un joc ceva asemănător, a fost distractiv până am început să obosim”, a răspuns senin unul dintre copii atunci când a fost întrebat ce s-a întâmplat în şcoală.

Şcoala din Clejani, distrusă în totalitate de trei copii nervoşi

Scoşi din sărite de jucăria care nu se mai oprea din cântat, cei trei copii nervoşi au distrus tot ce le-a ieşit în cale.

Mobilierul şcolar, cataloage, materiale didactice, uşi, geamuri, grupul sanitar, centrala termică, toate au fost distruse de cei trei copii.

Mai mult, aceştia au pulverizat şi praful de stins din câteva extinctoare găsite în şcoală.

După ce au obosit, cei trei au mers în baie, acolo unde au distrus instalaţia electrică, notează giurgiupesurse.ro.

Femeia de serviciu a şcolii a fost cea care i-a găsit. Doi dintre ei făceau duş în baie, iar la vederea femeii, unul dintre ei a fugit dezbrăcat acasă şi a revenit după câteva zeci de minute pentru a lua parte la ancheta Poliţiei.

Când a aflat că poliţiştii ştiu că este de vină, copilul s-a urcat pe clădire sălii de sport, fiind dat jos de poliţişti.

O anchetă a fost deschisă de Poliţie în acest caz.

Sursa: observator

RECLAMĂ
Articolul precedentSemnal de alarmă transmis din Germania. Supermarket-uri celebre vând carne de pui contaminată cu bacterii periculoase
Articolul următorAl treilea copil dispărut în Drobeta-Turnu Severin, în doar 24 de ore