Acasă Stiri Scenariu: OUT Crin Antonescu, pe modelul Cîrstoiu. Totuși, Ciolacu n-ar putea ieși...

Scenariu: OUT Crin Antonescu, pe modelul Cîrstoiu. Totuși, Ciolacu n-ar putea ieși public să-și arată susținerea față de „noul” candidat pentru că i-ar îndepărta votanții

37
0

Delegații congresului extraordinar al PSD au validat candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale.

RECLAMĂ

Tot astăzi, deputatul PSD Victor Ponta a afirmat că va intra în luptă și va propune un proiect de schimbare totală, astfel încât românii să aibă mai mulți lideri curajoși care „să propună o schimbare radicală, așa cum așteaptă ei, nu să lase să se perpetueze sistemul lui Iohannis încă 5 ani”.

Ar putea exista o înțelegere între Marcel Ciolacu și Victor Ponta, astfel încât dacă Crin Antonescu nu va performa în campania electorală, acesta să fie înlocuit cu Victor Ponta în cursa pentru prezidențiale din partea PSD, pe modelul Cătălin Cîrstoiu?

Bogdan Chirieac crede că nu.

„Am o apreciere pentru ambii candidații. Și cu Victor Ponta, și cu Crin Antonescu, am fi liniștiți în privința viitorului României. Ei nu sunt nici Traian Băsescu, nici Klaus Iohannis. Oricare din ei ar fi un salt important pentru țara noastră. Dar Victor Ponta are o șansă mai importantă decât Crin Antonescu pentru că PSD nu îl va vota pe Crin Antonescu. Iar o parte dintre liberali vor merge pe mâna lui Nicușor Dan. 

În orice caz, PSD îl va susține până la capăt pe Crin Antonescu. Nu va fi ca la profesorul Cătălin Cîrstoiu. Dacă Marcel Ciolacu ar ieși oficial și ar zice: „Votați-l pe Victor Ponta!”, Victor Ponta ar avea de pierdut. Șansa lui Victor Ponta este postura de independent. Și poate și este independent, că PSD nu îi va sponsoriza campania. Victor Ponta ar putea prinde și ceva suveraniști, și ceva nemulțumiți. Potul mare ar fi prin retragerea lui Călin Georgescu de pe listă, retragere pe care nu i-o poți imputa lui Victor Ponta. Dacă se va întâmpla așa, va fi imputată PSD-PNL-UDMR-ului”, a zis analistul politic la B1 TV.

Dacă ar exista un tandem – la vedere – de genul Victor Ponta – președinte, Călin Georgescu – premier, în cazul în care acesta din urmă nu va mai fi lăsat să candideze, Ponta ar câștiga alegerile prezidențiale, este de părere analistul politic.

„Dar întrebarea este cum facem majoritatea. Ar însemna o majoritate PSD-AUR-minorități în Parlamentul României astăzi când vorbim, în afară de cea care e acum la putere. Cum îl pui pe Călin Georgescu? Foarte complicat. Dacă PSD și PNL rămân strâns unite cu UDMR, nu poți da jos Guvernul”, a adăugat Bogdan Chirieac.

Sursa: Scenariu: OUT Crin Antonescu, pe modelul Cîrstoiu. Totuși, Ciolacu n-ar putea ieși public să-și arată susținerea față de „noul” candidat pentru că i-ar îndepărta votanții | DCNews

RECLAMĂ
Articolul precedentPaul Stănescu, surprins cum îi suflă lui Crin Antonescu, la Congresul PSD / video viral
Articolul următorCrin Antonescu, după ce PSD i-a validat candidatura la prezidențiale: „Îmi doresc ca această lungă şi complicată poveste să aibă happy end”